Membri ai serviciilor de informaţii, ucişi într-un „atac terorist“ într-o tabără de palestinieni în Iordania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţe de securitate iordaniene FOTO AFP

Cinci membri ai serviciilor de informaţii au fost ucişi luni într-un "atac terorist" asupra biroului lor dintr-o tabără de refugiaţi palestinieni de la Baqa'a, la nord de Amman, a anunţat Guvernul, relateaza AFP.

"Biroul serviciilor de informaţii din rabăra Baqa'a a fost ţinta unui atac josnic astăzi (luni), cu puţin înainte de ora (locală 7.00 (7.00, ora României)", a anunţat Mohamed Momani, un purtător de cuvânt al Gubvernului.

Potrivit DPA; ziarul Al-Rai, apropiat Guvernului, a scris că atacatorii sunt "terorişti", fără să ofere alte precizări.

Atacul a avut loc în apropiere de o tabără de refugiaţi palestinieni în prima zi de Ramadan, luna sfântă islamică, potrivit agenţiei germane.

Presa iordaniană scrie că poliţia se afla în urmărirea atacatorilor şi că informaţii suplimentare urmează să fie oferite ulterior.

Iordania, o ţară în general stabilă, este înconjurată de vecini care se confruntă cu tulburări, inclusiv Irakul şi Siria. Forţele de securitate au reprimat simpatizanţi ai Statului Islamic încă de la înfiinţarea grupării, în 2014.

"Biroul serviciilor de informaţii din rabăra Baqa'a a fost ţinta unui atac josnic astăzi (luni), cu puţin înainte de ora (locală 7.00 (7.00, ora României)", a anunţat Mohamed Momani, un purtător de cuvânt al Gubvernului.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”