Masca redevine obligatorie în spaţiile închise în Israel, la nici două săptămâni după ce măsura a fost eliminată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: pixabay

Israelul a anunţat vineri restabilirea obligaţiei purtării măştii de protecţie în locuri publice închise, în urma unei creşteri a numărului contaminărilor cu noul coronavirus, într-o ţară în care peste jumătate din populaţie a fost vaccinată cu două doze de vaccin împotriva covid-19, relatează AFP.

„Din cauza unei creşteri a infecţiilor, Ministerul Sănătăţii anunţă că azi (vineri), începând de la prânz (şi ora României), măştile vor fi obligatorii în toate locurile care nu sunt deschise, cu excepţia domiciliului”, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Israelienii sunt sfătuiţi, de asemenea, să poarte o mască sanitară la adunări mari în aer liber, „de exemplu la marşuri Gay Pride în weekend”, anunţă ministerul, referindu-se la marşul de vineri după-amiaza la Tel Aviv, la care sunt aşteptate mii de persoane.

Copiii în vârstă de până la şapte ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele care practică un sport sunt scutite de obligaţia de a purta o mască sanitară în interior, precizează ministerul.

Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat miercuri că, în cazul în care bilanţul zilnic depăşeşte 100 de contaminări cu noul coronavirus timp de o săptmână, purtarea măştii va fi impusă din nou ca obligatorie.

Începând de luni, autorităţile sanitare au înregistrat zilnic peste 100 de cazuri de covid-19.

Joi, 227 de cazuri au fost înregistrate de către autorităţile sanitare, potrivit ultimelor date disponibile.

Israelul a anunţat miecuri o amânare a redeschiderii teritoriului israelian turiştilor, „din cauza unor îngrijorări cu privire la o posibilă răspândire a variantei (indiene a SARS-CoV-2) delta”.

În ianuarie, în toiul pandemiei, aproximativ 10.000 de cazuri erau înregistrate zilnic în Israel, după care o vastă campanie de vaccinare a condus la o scădere a contaminărilor.

Peste cinci dintre cei 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin anticovid.

Israelul a înregistrat în total peste 840.000 de îmbolnăviri de covid-19 şi 6.428 de morţi.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”