Mărturii cutremurătoare ale unor fugari nord-coreeni, pentru anchetatori ai ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii nord-coreeni investesc sume impresionante în monumente grandioase

Nord-coreeni care au reuşit să fugă de regimul stalinist de la Phenian au făcut mărturii cutremurătoare, la Londra, despre ceea ce au îndurat, vorbind în faţa echipei ONU care efectuează anchete asupra încălcării drepturilor omului în Coreea de Nord, relatează AFP.

Jihyuan Park, o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani, a povestit cu lacrimi în ochi momentul trecerii frontierei nord-coreene - chineze, în 1998, fiind vândută de "soţie" unui om de afaceri chinez şi familiei sale.

„Chiar de prima dată mi-au spus cum m-au cumpărat şi că puteau să facă din mine orice doreau", a mărturisit ea în faţa echipei ONU.

Park a fugit din Coreea de Nord din cauza unor probleme întâmpinate de fratele său, un militar. În China, ea a născut un băiat, dar a fost imediat arestată şi ameninţată că va fi trimisă în ţara sa fără copil.

La puţin timp după, ea l-a auzit pe „soţul" său cum negocia preţul copilului cu un traficant.

„Având în vedere că s-a născut într-un loc atât de dur, mi-am dorit să devină foarte puternic şi l-am numit Oţel", a continuat ea.

Park a fost trimisă în Coreea de Nord şi plasată într-o tabără de muncă. Însă a reuşit să se întoarcă în China şi să-şi regăsească fiul care, spre marea sa mirare, nu a fost vândut traficanţilor de copii.

În cele din urmă, a ajuns în Marea Britanie, unde încearcă să obţină cetăţenia acestei ţări.

Un alt fugar, Song Ju Kim, a povestit cele patru tentative ale sale de a fugi din Coreea de Nord, unde „nu avea ce să mănânce".

Foametea a provocat moartea a sute de mii de persoane în anii '90, iar alte câteva milioane supravieţuiesc datorită ajutoarelor alimentare.

În timpul primei tentative de a fugi, Kim a încercat să traverseze apele îngheţate ale Râului Tumen, cu scopul de a ajunge în China, însă a fost arestat de către militari chinezi şi predat nord-coreenilor, care l-au bătut în mod „inuman", a spus el.

El a fost plasat într-o tabără, în care gărzile le spuneau deţinuţilor că „nu sunt oameni, ci animale", a mărturisit Kim.

În cele din urmă, el a reuşit să fugă din a patra încercare, iar, cu ajutorul unor misionari, a ajuns în Marea Britanie.

Audieri asemănătoare au mai avut loc la Tokyo şi la Seul, iar altele sunt prevăzute săptămâna viitoare la Washington.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile