Manifestant din Iran condamnat la moarte, salvat de la execuție

0
Publicat:

Mahan Sadrat fusese arestat și condamnat la moarte în legătură cu mişcările de protest care au loc în Iran de peste trei luni.

Mahan Sadrat a scăpat de pedeapsa capitală FOTO: Twitter

Iranul este teatrul unor manifestaţii de amploare de la moartea tinerei kurde iraniene Mahsa Amini pe 16 septembrie, după arestarea ei de către poliţia moravurilor la Teheran, care îi reproşa că a încălcat codul vestimentar strict pentru femei al Republicii islamice.

"Clientul meu, Mahan a fost salvat de la execuţie", a anunţat avocatul său, Abbas Mousavi, într-o postare pe contul său de Instagram.

Tânărul în vârsta de circa 20 de ani a fost acuzat că este un "mohareb" (în război împotriva lui Dumnezeu), pentru că şi-a scos cuţitul în public, provocând teamă şi insecuritate în jurul lui, potrivit agenţiei de presă oficiale Irna. Un astfel de capăt de acuzare este pasibil de pedeapsa cu moartea.

"Condamnarea la moarte a lui Mahan Sadrat, unul dintre acuzaţii în recentele revolte, a fost suspendată", a anunţat la rândul său agenţia de presă Isna, citând biroul de relaţii publice al Curţii supreme.

Potrivit stenogramei procesului care a avut loc la 3 noiembrie, Mahsan Sadrat a respins acuzaţia că a scos cuţitul, dar a recunoscut că a dat foc unei motociclete, relatează Irna.

Justiţia iraniană a efectuat două execuţii în contextul manifestaţiilor din ultimele luni.

Majidreza Rahnavard şi Mohsen Shekari, ambii în vârstă de 23 de ani, au fost spânzuraţi după ce au fost acuzaţi de "război împotriva lui Dumnezeu".

Înainte de cele două execuţii, autoritatea judiciară a vorbit despre 11 condamnări la moarte în total în legătură cu manifestaţiile. Potrivit Amnesty International, 13 persoane au fost condamnate la pedeapsa capitală şi alte nouă sunt pasibile de pedeapsa cu moartea.

De la jumătatea lui septembrie, mii de persoane au fost arestate. Cel mai înalt organ de securitate iranian a anunţat pe 3 decembrie că peste 200 de persoane au fost ucise în timpul protestelor, inclusiv membri ai personalului de securitate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți