Mandatul lui Stoltenberg la conducerea NATO, prelungit cu doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mandatul secretarului feneral al NATO Jens Stoltenberg la conducerea celei mai mari alianţe militare din lume a fost prelungit de cele 29 de state membre cu doi ani, până la 30 septembrie 2020, a anunţat marţi Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat, relatează The Associated Press.

Aliaţii „îl felicită pe secretarul general şi au deplină încredere în capacitatea sa de a-şi continua munca dedicată avansării adaptării NATO la provocările secolului al XXI-lea în domeniul securităţii“, se arată în comunicat.

Guvernul german a propus săptămâna trecută o prelungire cu doi ani a mandatului lui Stoltenberg.

Stoltenberg are „susţinerea deplină a Germaniei“, anunţa ministrul german al Apărării Ursula von der Leyen, apreciind că „a depus o muncă excelentă, modernizând NATO şi adaptându-i structurile la o nouă situaţie în domeniul securităţii“.

Ea a lăudat totodată puternica susţinere a lui Stoltenberg a unei cooperări mai strânse între NATO şi Uniunea Europeană (UE), care au 22 de state membre în comun.

Mandatul pe care Stoltenberg l-a început la conducerea Alianţei Nord-Atlantice în 2014 a fost marcat de o creştere a provocărilor în domeniul securităţii.

El a preluat conducerea NATO imediat după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea, iar Statul Islamic a cucerit oraşe în Siria şi Irak, inspirând o formă nouă, mai brutală, de terorism, care a provocat haos în capitale europene.

Anul 2014 reprezintă „un moment de cotitură“, declara Stoltenberg pentru The Associated Press în cadrul unei vizite în Polonia, la sfârşitul lui august, în vederea unor întâlniri cu oficiali de rang înalt şi pentru a le mulţumi celor aproximativ 4.000 de militari NATO staţionaţi în Europa de Est cu scopul de a descuraja o Moscovă tot mai agresivă.

„Lumea s-a schimbat într-adevăr dintr-o dată“, declara el.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort