Majoritatea liderilor arabi au sprijinit tacit intervenţia sângeroasă în Egipt

Majoritatea liderilor arabi au sprijinit tacit intervenţia sângeroasă împotriva Fraţilor Musulmani în Egipt, considerând-o ca pe o ripostă la ameninţarea pe care confreria o reprezintă pentru puterea lor, apreciază experţi, citaţi de AFP.

Doar Qatarul, sponsor al confreriei, şi Tunisia, unde partidul la putere face parte din aceeaşi mişcare, au condamnat cu putere baia de sânge care s-a soldat cu peste 500 de morţi.

"Toate monarhiile din Golf, cu excepţia Qatarului, dar şi Iordania şi alte ţări arabe se tem de exportul revoluţiei Fraţilor Musulmani la ele. Acesta este motivul pentru care ele au mizat pe o revenire la schema clasică a unei conduceri puternice în Egipt, ţară pivot în lumea arabă", explică Khattar Abou Diab, profesor la Paris-Sud.

Armata egipteană, aflată la putere începând din 1952, l-a destituit la începutul lunii iulie pe islamistul Mohamed Morsi, primul preşedinte civil ales democratic cu un an înainte, şi a instalat un Guvern interimar.

Majoritatea ţărilor arabe, cu Arabia Saudită în frunte, "au remarcat cu neplăcere ponderea tot mai mare a Turciei şi Iranului în toate dosarele referitoare la lumea arabă. Sprijinul lor pentru (noul) regim egiptean arată voinţa lor de a reconstrui un nou sistem regional pur arab pe baze mai clasice", afirmă Abou Diab, specialist în lumea arabă.

Datorită "primăverii arabe", Ankara, al cărei guvern provine din Fraţii Musulmani, a dobândit statutul de putere regională, implicându-se pe fond în afacerile arabe. Iranul, la rândul său, şi-a întărit legăturile cu regimul de la Damasc şi consolidează legăturile cu Fraţii Musulmani din Egipt.

 "Război rece arab"

"Ceea ce s-a întâmplat în Egipt se înscrie în ceea ce se poate numi un «război rece» arab şi este uşor astăzi de ştiut cine este învingătorul", precizează Shadi Hamid, expert în problemele Orientului Mijlociu la Brookings Doha Center.

În opinia sa, câştigătorii sunt Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, principalii sponsori ai noii puteri din Egipt, în detrimentul Qatarului şi Fraţilor Musulmani.

Riyadhul şi Abu Dhabi "au fost încântate de lovitura de stat militară, de care profită în interesele lor regionale şi care dă o lovitură celor mai periculoşi opozanţi, care sunt Fraţii Musulmani", adaugă expertul.

Relaţiile dintre Arabia Saudită şi Fraţii Musulmani, bune timp de trei decenii, s-au degradat odată cu primul război din Golf în 1990, când confreria a criticat regatul pentru că a acceptat baze americane pe teritoriul său.

Mulţi din rândurile Fraţilor Musulmani au fost expulzaţi, dar relaţiile s-au tensionat şi mai mult după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite.

Pe atunci, Riadul i-a acuzat pe Fraţii Musulmani că se află la originea ideologiei jihadiste, iar ministrul de Interne, prinţul Nayef, a declarat public în 2002 că "toate grupările extremiste provin din rândul Fraţilor Musulmani".

"În opinia celor din Emiratele (Arabe Unite) şi saudiţilor, Fraţii Musulmani au o ambiţie regională care poate fi un pericol pentru monarhiile din Golf", apreciază Stéphane Lacroix, profesor la Institututul de Ştiinţe Politice de la Paris şi specialist în Fraţii Musulmani.

"Aceste monarhii apreciază că interesul lor este de a avea mai degrabă dictaturi decât regimuri democratice, care sunt prea instabile şi imprevizibile în ochii lor", adaugă expertul.

Dar ceea ce Riadul nu a iertat confreriei este schimbul de amabilităţi cu Iranul şiit, principalul rival al regatului sunnit în Orientul Mijlociu.

"Fraţii musulmani nu au fost niciodată ostili relaţiilor cu Iranul şiit, în timp ce pentru saudiţi este o linie roşie atât din punctul de vedere al ortodoxiei sunnite, cât şi din motive geopolitice regionale", notează Lacroix.

"Cele două ţări se bat pentru supremaţie în regiune şi, pentru Riyadh, Teheranul este adversarul numărul unu", adaugă el.

Potrivit lui Abou Diab, "opţiunea democratică în lumea arabă este mai mult sau mai puţin stopată. Ceea ce s-a petrecut în Egipt poate da idei altora, în Libia şi Tunisia, şi această înăbuşire a armatei în Egipt s-ar putea propaga".