Mahsa Amini şi mişcarea femeilor iraniene, laureate ale Premiului Saharov în 2023

0
Publicat:

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat laureaţii pentru anul 2023 în sala plenară de la Strasbourg, în urma unei decizii a Conferinţei Preşedinţilor PE, din care mai fac parte şi liderii grupurilor politice, transmite Agerpres.

Mahsa Amini a fost arestată şi a murit trei zile mai târziu într-un spital

"La 16 septembrie am marcat un an de la asasinarea lui Jina Mahsa Amini în Iran. Parlamentul European este mândru de cei curajoşi şi sfidători care continuă să lupte pentru egalitate, demnitate şi libertate în Iran. Suntem alături de cei care, chiar din închisoare, continuă mişcarea 'Femeie, Viaţă, Libertate'. Prin alegerea lor ca laureaţi ai Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2023, PE le recunoaşte lupta şi continuă să-i omagieze pe toţi cei care au plătit preţul suprem pentru libertate", a declarat Metsola, citată într-un comunicat al PE.

Jina Mahsa Amini a fost o tânără iraniană kurdă în vârstă de 22 de ani, care a fost arestată de poliţie la Teheran, pe 13 septembrie 2022, pentru că ar fi ignorat legile stricte ale Iranului privind purtarea vălului islamic şi a murit trei zile mai târziu într-un spital din Teheran, în timpul detenţiei.

Moartea ei a declanşat proteste masive ale femeilor din Iran. Sub sloganul "Femeie, viaţă, libertate", ele protestează împotriva legii hijabului şi a altor legi discriminatorii.

În urma represiunii brutale a regimului iranian împotriva acestor proteste, Parlamentul European a condamnat în mod repetat situaţia gravă a drepturilor omului din ţară. În octombrie 2022, eurodeputaţii au cerut sancţiuni împotriva oficialilor iranieni implicaţi atât în moartea lui Jina Mahsa Amini, cât şi în represiuni şi şi-au exprimat sprijinul ferm pentru mişcarea de protest paşnică din Iran.

În ianuarie 2023, eurodeputaţii au cerut mai multe sancţiuni împotriva regimului iranian şi ca UE să plaseze Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice pe lista organizaţiilor teroriste.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la 13 decembrie 2023 în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este decernat în fiecare an de legislativul comunitar. A fost înfiinţat în 1988 pentru a distinge persoanele şi organizaţiile care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Este denumit astfel în onoarea fizicianului şi disidentului politic sovietic Andrei Saharov, iar valoarea premiului este de 50.000 de euro.

Anul trecut, PE a acordat premiul poporului curajos al Ucrainei, reprezentat de preşedintele ucrainean, de liderii aleşi şi de societatea civilă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”