Luxul din închisorile saudite, văzut pentru prima dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Complexul penitenciar al-Hair oferă condiţii de lux. FOTO „Washington Post” via Google Earth

Dacă n-ar fi paznicii înarmaţi şi gardurile înalte, închisoarea de maximă securitate al-Hair din apropiere de Riad ar putea fi confundată uşor cu un hotel, scrie un corespondent „Washington Post”, care a vizitat penitenciarul unde sunt închişi în jur de 1.100 de bărbaţi, toţi pentru activităţi legate de terorism.

Autorităţile saudite au decis să combată controversele privind condiţiile în care-şi ţine prizonierii, apărute după ce au refuzat constant să permită accesul jurnaliştilor şi observatorilor trimişi de organizaţiile pentru drepturile omului. Din ordinul lui Mihammed bun Nayef, ministrul saudit al Internelor, mai mulţi jurnalişti străini au fost invitaţi să viziteze una dintre cele cinci închisori de maximă siguranţă în care sunt deţinuţi aproximativ 3.500 de persoane - majoritatea pentru activităţi teroriste sau conexe. 

În penitenciarul al-Hair, toţi deţinuţii au fost condamnaţi pentru astfel de fapte. Însă cei aproximativ 1.100 de bărbaţi beneficiază de unele dintre cele mai luxoase condiţii, transmite jurnalistul „Washington Post”. 

Chiar lângă bancomatul din închisoare, scrie acesta, se ridică aripa pentru vizite conjugale. 38 de celule individuale, cu pat dublu, duş şi frigider. În fiecare lună, fiecare deţinut are dreptul la trei până la cinci ore aici. După ce trece de holul pe care este întins un covor roşu, în cameră îl aşteaptă ceai şi bomboane. 

Privilegiile deţinuţilor sunt însă mult mai numeroase. Atunci când un bărbat este arestat, familia sa devine practic responsabilitatea statului. Autorităţile le furnizează bani pentru mâncare, chirie şi şcoala copiilor. Guvernul le dă bani şi pentru cheltuieli de transport pentru a-i vizita pe cei încarceraţi. Dacă vizita se prelungeşte sau distanţele sunt mari şi membrii familiei trebuie să înnopteze în apropierea închisorii, autorităţile achită şi cazarea la hotel. De aceste condiţii pot beneficia şi rudele din străinătate ale deţinutului - guvernul le plăteşte biletele de avion.  

„Doar pentru că o persoană a încălcat legea nu înseamnă că trebuie să-i pedepsim şi familia”, spune  Mohammed al-Ahmed, directorul închisorii al-Hair, aflată la câţiva kilometri de intrarea în capitala Arabiei Saudite. „Strategia noastră este să avem grijă de aceşti oameni pentru a îmbunătăţi comunitatea. Asta ne învaţă islamul”, continuă acesta. 

Sub escortă, prizonierii - cu excepţia celor închişi pentru crimă - pot merge la înmormântări, dar şi la nunţi şi nu sunt trimişi cu mâna goală. Un deţinut poate primi până la echivalentul a 2.600 de dolari de la autorităţi pentru a-i oferi ca dar de nuntă. 

În incinta penitenciarului al-Hair se află şi clădirea numită Căminul Familiei. Este, practic, un hotel unde sunt trimişi deţinuţii pentru bună purtare. Aici există 18 apartamente mari, în care pot înnopta până la nouă rude ale deţinului. Printre altele, în aceste apartamente sunt mereu flori, un bufet cu mâncare şi există chiar şi un loc de joacă pentru copii. 

Potrivit datelor Guvernului de la Riad, anul trecut s-a cheltuit echivalentul a 35 de milioane de dolari pentru acordarea acestor privilegii, scrie jurnalistul american. 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO