Lumea se pregăteşte de un al doilea Crăciun pe timp de pandemie. Festivităţile, date peste cap de Omicron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul /  Kandy Reisenauer

O adevărată „explozie” a variantei omicron a noului coronavirus umbreşte, al doilea an la rând, sărbătorile de la sfârşitului anului, iar un val de infecţii covid-19 afectează organizarea festivităţilor de la Sydney şi până la Sevila, relatează AFP.

La Betleem, unde s-a născut Isus Cristos potrivit creştinilor, sectorul hotelier, care aştepta un aflux de turişti, îşi exprimă dezamăgirea.

În urma unei plasări într-o carantină aproape totală anul trecut, Israelul şi-a închs din nou frontierele.

La fel ca în 2020, slujba de la miezul nopţii este rezervată unui cerc restrâns de credincioşi, numai pe bază de invitaţie.

Procesiunea condusă de către Patriarhul latin al Ierusalimului Pierbattista Pizzaballa urmează însă să atragă mai multă lume decât anul trecut, mulţumită unor restricţii mai suple.

La Vatican, mii de persoane sunt aştetate vineri la tradiţionala slujbă de Crăciun a Papei Francisc, la ora locală 19.30 (20.20, ora României), în Bazilica Sfântul Petru, la Roma, spre deosebire de anul trecut.

Suveranul Pontif urmează să acorde sâmbătă, la ora loală 12.00 (13.00, ora României), cea de-a opta binecuvântare Urbi et Orbi în Piaţa Sfântul Petru.

În alte părţi ale lumii - Olanda se află în carantină, pe Broadway au fost anulate spectacole de Crăciun, iar Spania a reimpus purtarea obligatorie a măştii de protecţie în exterior - adunările urmează să fie, în general, mai relaxate decât anul trecut.

În Franţa, în pofida unui număr-record de cazuri înregistrat în ultimele 24 de ore joi, mulţi au decis să se întâlnească cu membri ai familiei în cele patru coţuri ale ţării. Compania naţională franceză de căi ferate (SNCF) a vândut peste 3,2 milioane de bilete pentru vacanţa de Crăciun, un record al societăţii de transport feroviar, reprezentând o creştere cu 50% faţă de Crăciunul din 2020.

Milioane de americani se pregătesc, şi ei, să traverseze ţara, în pofida faptului că valul omicron a depăşit deja vârful variantei indiene (delta), iar spitalele duc lipsă de paturi libere. Călătoria multora dintre ei s-ar putea dovedi complicată, după ce compania aeriană United a anulat 120 de zboruri, din cauza infectării cu noul coronavirus a personalului.

Majoritatea australienilor pot să călătorească din nou în interiorul ţarii - pentru prima oară de la începutul pandemiei covid-19 - întărind spiritul Crăciunului într-o ţară care înregistrează, cu toate acestea, un număr-record de contaminări.

”Am fost cu toţii martorii unor scene emoţionante cu oameni care se întâlnesc în aeroporturi, după luni de despărţire”, a salutat arhiepiscopul catolic al oraşului Sydney  Anthony Fisher, într-un mesaj de Crăcun. ”Într-o perioadă atât de sumbră, Crăciunul este o rază de soare, o bucăţică de speranţă”, apreciază el.

Premierul britanic Boris Johnson consideră că un certificat de vaccinare anticovid este cel mai frumos cadou de pus sub pomul de Crăciun.

”Deşi timpul pentru cumpărat cadouri este teoretic drămuit, există un lucru minunat pe care-l puteţi oferi familiei şi tuturor în ţară, şi anume vaccinarea cu o doză, fe că este prima, a doua sau un «booster», pentru ca festivităţile de anul viitor să fie şi mai bune ca cele din acest an”, a declarat el.

Boris Johnson a publicat pe contul său de Twitter un mesaj de mulţumire şi în care face urări dedicate în mod expres ”tuturor celor care, în întreaga ţară, au participat la misiunea nostră naţională de testare”.

La Moscova, în plină perioadă de tensiuni cu Occidentul din cauza Ucrainei, Vladimir Putin i-a cerut lui Ded Moroz (Moş Gerilă, versiunea locală a lui Moş Crăciun) să ajute Rusia să-şi ducă proiectele cu bine la sfârşit.

”Sper că nu doar că ne va aduce cadouri, ci că va realiza, de asemenea, proiectele ţării şi ale fiecărui cetăţean”, a declarat liderul de la Kremlin.

După ce a apărut speranţa revenirii libertăţii, mulţumită vaccinării, apariţia variantei omicron a SARS-CoV-2, foarte contagioasă, a umbrit atmosfera în case.

Odată cu apropierea sărbătorilor, cel mai popular program pe Netflix, ”The Unforgivable”, povesteşte, departe de un basm de Crăciun, despre dificultatea spăşirii după ani de închisoare din cauza crimei.

Iar pe Spotify, marele hit ”All I want for Christmas is you” a fost detronat de un cântec despre o despărţire, plin de obscenităţi.

Însă închiderea frontierelor şi restricţiile nu împiedică o faimoasă sanie trasă de reni să străbară globul, după ce spaţiul aerian canadian i-a dat voie să treacă, în urma prezentării unui certificat de vaccinare şi unui test negatv covid-19.

Aşa a dat asigurări ministrul Transporturilor, la Ottawa, care a dat undă verde echipajului, inclusiv lui Rudolph, ”al cărui nas strălucea foarte puternic, deşi nu avea niciun simptom de covid-19, înainte de decolare”.

Australienii dau dovadă de aceeaşi perseverenţă.

”Controlorii noştri aerieni îl vor ghida pe Moş Crăciun în deplnă securitate în spaţiul aerian australian, cu ajutorul tehnologiei noastre de supraveghere, pentru a-l urmări de două ori pe secundă”, a anunţat Autoritatea Securităţii Aeriene.

”El este autorizat să zboare la 500 de picioare (152,4 merei) înălţime, pentru a atinge acoperişurile şi a aduce cadouri rapid şi discret. Până la urmă, sania sa magică nu este un avion obişnuit”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat