Lumea a intrat într-o nouă eră a „falimentului apei”, cu consecințe ireversibile

Lumea a intrat într-o „eră a falimentului global al apei”, cu efecte care nu mai pot fi inversate, avertizează un nou raport al Națiunilor Unite.

Probleme grave legate de apă afectează regiuni din întreaga lume. Kabul ar putea deveni primul oraș modern care rămâne complet fără apă. Ciudad de Mexico se scufundă cu aproximativ 50 de centimetri pe an, pe măsură ce acviferul de sub oraș este supraexploatat. În sud-vestul Statelor Unite, statele se află într-un conflict permanent privind împărțirea resurselor tot mai reduse ale fluviului Colorado, afectat de secetă.

Situația globală este atât de gravă încât termeni precum „criză a apei” sau „stres hidric” nu mai descriu amploarea problemei, potrivit raportului publicat marți de Universitatea Națiunilor Unite și bazat pe un studiu apărut în revista Water Resource.

„Dacă numim această situație o criză, sugerăm că este temporară. Că este un șoc pe care îl putem gestiona”, a declarat Kaveh Madani, directorul Institutului pentru Apă, Mediu și Sănătate al Universității ONU și autorul raportului.

„Falimentul presupune însă că, deși trebuie să reparăm și să limităm daunele acolo unde este posibil, trebuie în același timp să ne adaptăm la o nouă realitate – una mult mai restrictivă decât înainte”, a spus el.

„Falimentul apei”

Conceptul de „faliment al apei” funcționează astfel: natura oferă un venit sub formă de ploaie și zăpadă, însă omenirea consumă mai mult decât primește. Apa este extrasă din râuri, lacuri, zone umede și acvifere subterane mult mai rapid decât poate fi refăcută, ceea ce generează un deficit. Schimbările climatice, prin creșterea temperaturilor și secetă, agravează situația, reducând și mai mult cantitatea de apă disponibilă.

Consecințele sunt vizibile: râuri și lacuri în retragere, zone umede secate, acvifere în declin, terenuri instabile și apariția de doline, extinderea deșertificării, lipsa zăpezii și topirea accelerată a ghețarilor.

Datele din raport sunt îngrijorătoare. Peste 50% dintre marile lacuri ale planetei au pierdut apă din 1990 încoace. Aproximativ 70% dintre acviferele majore se află într-un declin pe termen lung. În ultimii 50 de ani a dispărut o suprafață de zone umede aproape egală cu cea a Uniunii Europene, iar ghețarii s-au redus cu 30% din 1970. Chiar și în regiunile unde presiunea asupra resurselor de apă este mai mică, poluarea limitează apa disponibilă pentru consum.

„Multe regiuni trăiesc dincolo de posibilitățile lor hidrologice”, spune Madani, subliniind că revenirea la condițiile din trecut nu mai este posibilă.

Impactul asupra oamenilor este major: aproape patru miliarde de persoane se confruntă cu lipsa apei cel puțin o lună pe an.

Cu toate acestea, în loc să fie recunoscută amploarea problemei și să fie ajustat consumul, apa este tratată ca o resursă inepuizabilă, iar „liniile de credit continuă să se extindă”, avertizează Madani.

El indică orașe precum Los Angeles, Las Vegas și Teheran, unde dezvoltarea urbană a fost încurajată în ciuda resurselor limitate de apă. „Totul pare în regulă până când nu mai este – și atunci este prea târziu”, spune el.

Apa ar putea deveni un „punte într-o lume fragmentată”

Raportul arată că unele regiuni sunt afectate mai sever decât altele. Orientul Mijlociu și Africa de Nord se confruntă cu un stres hidric extrem și o vulnerabilitate climatică ridicată. Părți din Asia de Sud înregistrează scăderi cronice ale resurselor de apă, din cauza agriculturii dependente de apele subterane și a creșterii rapide a populației urbane.

Sud-vestul Statelor Unite este identificat drept un alt punct critic. Acordurile privind distribuirea apei din fluviul Colorado se bazează pe condiții de mediu care nu mai există. Seceta a redus debitul fluviului, iar aceasta nu este o problemă temporară, spune Madani, ci „o nouă stare permanentă, cu mai puțină apă decât înainte”.

Deși concluziile sunt alarmante, recunoașterea falimentului apei ar putea ajuta guvernele să treacă de la reacții de urgență pe termen scurt la strategii pe termen lung, menite să reducă daunele ireversibile.

Raportul recomandă o serie de măsuri, inclusiv transformarea agriculturii – cel mai mare consumator de apă la nivel global – prin schimbarea culturilor și utilizarea unor sisteme de irigații mai eficiente; monitorizarea mai bună a resurselor de apă prin inteligență artificială și teledetecție; reducerea poluării; și protejarea sporită a zonelor umede și a apelor subterane.

Autorii mai susțin că apa ar putea deveni un „punte într-o lume fragmentată”, o problemă capabilă să depășească diferențele politice. „Tot mai multe țări încep să înțeleagă valoarea apei și importanța ei, iar asta îmi dă speranță”, spune Madani.

Profesorul Richard Allen, specialist în știința climei la Universitatea din Reading, care nu a fost implicat în cercetare, afirmă că apelul la acțiune din raport „se concentrează pe bună dreptate pe redresarea pe termen lung, nu doar pe gestionarea crizelor imediate”. Limitarea schimbărilor climatice va fi esențială pentru a asigura suficientă apă pentru oameni și ecosisteme, adaugă el.

Jonathan Paul, profesor asociat de geostiințe la Universitatea Royal Holloway, spune că raportul „scoate la iveală, fără echivoc, modul în care omenirea a gestionat greșit apa”. El consideră însă că noțiunea de faliment global al apei este „exagerată”, chiar dacă multe regiuni se confruntă cu stres hidric acut.

Pentru Madani, miza este clară: „Recunoscând realitatea falimentului apei, putem lua în sfârșit deciziile dificile care să protejeze oamenii, economiile și ecosistemele. Cu cât amânăm mai mult, cu atât deficitul va fi mai mare.”