Londra, "îngrijorată" cu privire la un posibil "masacru sălbatic" în rândul civililor în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul britanic al Afacerilor Externe şi-a exprimat duminică "îngrijorarea profundă" cu privire la un posibil "masacru sălbatic în rândul unor civili" la Darya, în Siria, unde au fost găsite cel puţin 320 de cadavre, potrivit unei organizaţii nonguvernamentale (ONG), relatează AFP.

"Sunt profund îngrijorat de informaţii cu privire la un masacru sălbatic în rândul unor civili la Daraya", a declarat Alistair Burt, secretar de stat pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

"Reprimarea şocantă exercitată de către regimul sirian asupra poporului, care durează de peste 17 luni (...), face extrem de dificilă munca de verificare" la Darya, o localitate aflată la şapte kilometri sud de Damasc, a adăugat el, citat într-un comunicat.

"Grupuri din cadrul opoziţiei afirmă că peste 300 de persoane, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi, sute dintre ei fiind omorâţi de la distanţă mică. Dacă (masacrul) va fi confirmat, va fi vorba despre o atrocitate la o nouă scară, necesitând o condamnare fără echivoc din partea ansamblului comunităţii internaţionale", a apreciat Burt.

Este "urgent" ca membrii comunităţii internaţionale să acţioneze "pentru a pune capăt violenţelor şi acestei culturi a impunităţii", a conchis Alistair Burt, precizând că a purtat, duminică, o conversaţie cu mediatorul internaţional pentru Siria Lakhdar Brahimi.

ONG-ul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului afirmă că cel puţin 320 de cadavre au fost găsite la Darya, adăugând că majoritatea victimelor au fost ucise de la începutul unei operaţiuni militare lansate la începutul săptămânii.

De la începutul revoltei faţă de preşedintele sirian Bashar al-Assad, în martie 2011, violenţele s-au soldat cu aproape 25.000 de morţi, potrivit ONG-ului. Conflictul armat a obligat peste 200.000 de cetăţeni sirieni să se refugieze în ţările vecine, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR).

Mai multe pentru tine:
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Horoscop marți, 28 octombrie. Racii au stări de spirit schimbătoare, Leii pot pune brusc punct unor relații nepotrivite
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Pericol pentru Europa”. Ministrul de Externe al Ungariei promite ca Budapesta se va opune categoric aderării Ucrainei la UE
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră