Liderul reţelei ISIS din vestul Europei e un francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abu Suleyman al-Firansi, după cum şi-a luat numele de război acest cetăţen francez, fost manager al unei săli de sport din Franţa, este o stea în ascensiune în rândurile grupării teroriste Statul Islamic, fiind considerat primul occidental care a ajuns în conducerea ISIS. El ar fi gândit şi planificat în noiembrie, anul trecut, atacuri teroriste oribile din Paris, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi.

Iar această operaţiune i-ar fi şi asigurat o poziţie de vârf în serviciul de informaţii externe a organizaţiei teroriste Statul Islamic, potrivit unui fost spion al ISIS, Abu Khaled, care ar fi defectat. 

Acordarea unei asemenea rol în ierarhia ISIS unui cetăţean vest european indică faptul că  jihadiştii pun accent mai nou pe atacurile asupra unor state occidentale, iar pentru reuşită au nevoie executanţii să fie  europeni.

Potrivit lui Abu Khaled, Abu Suleyman a început ca agent obişnuit  în rândul  serviciului de securitate al  ISIS înainte de a deveni o figură centrală în ceea ce priveşte organizarea şi coordonarea atacurilor de la Paris.

Cel mai probabil, Abu Suleyman i-ar fi prezentat liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, planul de lovire a capitalei Franţei prin intermediul purtătorului de cuvânt al „califului“ şi emir responsabil de întreaga Sirie, Abu Mohammed al-Adnani.  Al-Baghdadi ar fi  autorizat apoi masacrul din inima Europei, iar datorită uimitorului „succes“ al operaţiunii teroriste, Abu Suleyman a fost promovat.

Există, de asemenea, unele rapoarte care susţin că „emirul francez al Daesh“, ar fi implicat şi în atentatele din 22 martie  de la Bruxelles.  „Abu Suleyman este inteligent, disciplinat şi respectat", a declarat Abu Khaled pentru The Daily Beast.

„Precedentul şeful al ISIS ce se ocupa de operaţiunile din străinătate era născut în Tunisia, în timp ce Abu Suleyman s-a născut, a crescut şi a fost educat în Franţa. El cunoaşte cultura occidentală foarte bine , punctele forte şi punctele slabe ale Occidentului", a subliniat  Abu Khaled.  

Abu Suleyman este fiul unui imam şi s-ar fi dus în Siria unde s-ar afla şi acum împreună cu soţia sa, care este, de asemenea, cetăţean francez, şi cei doi copii ai lor. Familia ar trăi în Al-Bab, unul dintre principalele oraşe din regiunea  Alep controlată de ISIS.

 Rolul precis şi identitatea liderul reţelei ISIS din vestul Europei sunt chestiuni încă în dezbatere şi în cercetare în cercurile de informaţii şi de contra-terorism occidentale. Dar oficialii francezi şi americani care au orit să rămână sub anonimat au confirmat importanţa acestuia pentru organizaţia jihadistă.

Supravieţuitorii atacului din sala Bataclan din Paris îşi amintesc că doi dintre atentatorii de acolo vorbeau la telefoanele mobile cu un anume „Abu Suleyman“, dar nu este clar despre care Abu Suleyman era vorba din moment ce acest pseudonim este comun printre luptătorii ISIS.

Conform revistei de propagandă a Statului Islamic, Dabiq, unul dintre fraţii care s-au aruncat în aer în atacurile de la Bruxelles a folosea, de asemenea, pseudonimul Abu Suleyman (tatăl lui Solomon). Este vorba de Abu Suleyman al-Baljiki (belgian).

Deşi este fără precedent pentru un european să deţină un astfel de portofoliu sensibil, în cazul în care informaţiile date de Abu Khaled sunt corecte, Abu Suleyman al-Firansi a reuşit în mod clar ceea ce alţii înaintea lui nu a izbândit.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026