Liderul opoziţiei israeliene îndeamnă Guvernul Netanyahu să accepte găzduirea refugiaţilor sirieni pe teritoriul Israelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul opoziţiei israeliene, Isaac Herzog, a îndemnat sâmbătă conducerea statului evreu să accepte găzduirea refugiaţilor sirieni pe teritoriul Israelului, evocând pribegiile evreilor din cauza conflictelor din trecut.

Oficial, Israelul şi Siria sunt în stare de război şi statul evreu le interzice cetăţenilor săi să viziteze Siria. De la începutul conflictului din Siria acum patru ani, sute de mii de sirieni s-au refugiat în ţări vecine precum Iordania, Liban şi Turcia, dar niciunul nu a încercat să intre în Israel, care ocupă o parte din zona siriană a Podişului Golan, relatează AFP.

„Îndemn Guvernul israelian ca, pe lângă eforturile umanitare depuse deja, să acţioneze în vederea găzduirii unor refugiaţi ce fug de războiul din Siria“, a spus Isaac Herzog, şeful Partidului Muncii, în cadrul unei dezbateri publice la Tel Aviv, transmite presa din Israel.

„Poporul nostru, care a suferit mult din cauza tăcerii lumii, nu poate fi indiferent la  crimele şi masacrele din Siria“, a postat apoi Herzog, în vârstă de 54 de ani, pe pagina sa de Facebook.

Acest îndemn ar putea provoca polemici aprinse în Israel.

Un internaut a comentat deja tăios pe pagina de Facebook a liderului opoziţiei israeliene, cerându-i să „ia acasă la el toţi refugiaţii, dacă e atât de îngrijorat pentru ei“.

La rândul său, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a cerut Naţiunilor Unite să exercite presiuni asupra Israelului pentru ca să accepte găzduirea refugiaţilor din Siria, după ce 525.000 de sirieni s-au refugiat pe teritoriul Autorităţii Palestiniene.

Pe de altă parte, Abbas l-a însărcinat pe „reprezentantul palestinian la ONU să stabilească cât mai repede posibil, în coordonare cu secretarul general al ONU, măsurile necesare pentru repatrierea palestinienilor refugiaţi în Siria“.

Problema privind repatrierea refugiaţilor palestinieni în Siria este un punct sensibil în procesul de pace, Israelul opunându-se acestei iniţiative.

Conflictul civil din Siria a izbucnit în martie 2011 ca urmare a reprimării manifestaţiilor antiguvernamentale paşnice. Peste 240.000 de persoane au fost ucise în acest conflict.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor