Liderul Boko Haram, Abubakar Shekau, neagă că ar fi fost ucis sau înlocuit de la conducerea grupării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul Boko Haram Abubakar Shekau FOTO huffingtonpost.com

Liderul Boko Haram, Abubakar Shekau, a dezminţit informaţiile potrivit cărora ar fi fost ucis sau înlocuit de la conducerea grupării islamiste nigeriene, într-un mesaj audio difuzat duminică.

„Sunt încă în viaţă, nu am murit. Şi nu voi muri înainte să-mi sosească timpul, cu voia lui Allah“, afirmă Abubakar Shekau într-un mesaj de opt minute difuzat pe reţelele de socializare, relatează AFP în pagina electronică.

Preşedintele Ciadului, Idriss Deby, anunţase săptămâna trecută că gruparea islamistă nigeriană Boko Haram, afiliată organizaţiei teroriste Statul Islamic, are un nou lider.

Deby nu a precizat ce s-a întâmplat cu liderul grupării, Abubakar Shekau, afirmând doar că acesta a fost înlocuit de Mahamat Daoud, un personaj necunoscut până în prezent.

Shekau nu a mai apărut în ultimele înregistrări video ale grupării teroriste, ceea ce a generat speculaţii conform cărora a fost ucis.

Deby, ale cărui trupe sunt implicate în lupta contra grupării Boko Haram, precizase că Daoud este deschis dialogului.

Abubakar Shekau a preluat conducerea grupării după ce fondatorul acesteia, Muhammad Yusuf, a murit în custodia poliţiei nigeriene, în iulie 2009. Sub conducerea sa, gruparea islamistă a devenit mai radicală şi a comis mai multe crime.

Gruparea islamistă Boko Haram, al cărei nume înseamnă „Educaţia occidentală este interzisă“, a fost înfiinţată în 2002 şi iniţial s-a concentrat pe combaterea educaţiei în stil occidental.

Organizaţia a lansat operaţiuni militare în 2009, iar de atunci a ucis mii de persoane, în special în nord-estul Nigeriei, şi a răpit sute de oameni. Boko Haram a devenit cunoscută pe plan internaţional odată cu răpirea a 200 de eleve din Chibok, în aprilie 2014.

După afilierea la organizaţia teroristă Stat Islamic, gruparea Boko Haram şi-a schimbat denumirea în „Provincia vest-africană“. Militanţii Boko Haram au ocupat o suprafaţă importantă din nord-estul Nigeriei, unde au proclamat un califat, dar forţele regionale au recucerit mare parte a teritoriului anul acesta.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești