Liderii G20 se adună la Osaka pentru un summit tensionat. Trump a dat deja startul, cu critici împotriva Chinei şi unor parteneri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lideri mondiali reuniti la Osaka FOTO EPA-EFE

Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit joi la Osaka, cu o zi înaintea unui summit G20 al tuturor disensiunilor, al cărei vedetă urmează să fie alături de un Donald Trump hotărât să se bată pe toate fronturile, relatează AFP.

Întâlnirea celor doi lideri, prevăzută sâmbătă, se anunţă drept marele momet al unui summit tumultuos - de la diferende comerciale, acroşaje pe tema Iranului şi fricţiuni privind modificările climatice.

Şefii de stat şi de guverne ai primelor 20 de economii mondiale - care însumează aproximativ 85% din bogăţia lumii - se întâlnesc vineri şi sâmbătă în acest oraş cu aproape trei milioane de locuitori, al doilea plămân economic al Japoniei.

În afară de programul oficial şi redactarea unui comunicat comun, „deosebit de dificil anul acesta“, potrivit unei surse germane, întâlnirile bilaterale şi mai ales cele prevăzute de către preşedintele american, urmează să dea tonul acestui G20.

În joc, în întâlnirea lui Xi jinping cu Donald Trump, stă războiul comercial şi tehnologic căruia i se livrează cele două ţări. Statele Unite ameinţă să impună taxe vamale punitive tuturor importurilor din China.

Locatarul Casei Albe abordează întâlnirea cu obişnuitul său ton lăudăros. „Economia Chinei se surpă, ei vor un acord“, a declarat el miercuri într-un interviu acordat Fox Business News.

Nimic nu este vreodată sigur cu miliardarul republican, şi cu atât mai puţin după ce s-a lansat, mai pornit ca niciodată, în campania în vederea realegerii sale în 2020. Cu toate acestea, majoritatea experţilor mizează pe un armistiţiu chinezo-american.

„Mini-acord“

David Dollar, de la centrul de reflecţie Brookings Institution, crede posibil un „mini-acord“, în contetxul în care Statele Unite amână taxele şi pot lăsa lest pe seama gigantului tehnologic chinez Huawei, oaia lor neagră. Iar Beijingul îşi reia achiziţiile de la agricultori americani în semn de bunăvoinţă.

Este vorba despre un răgaz de câteva luni, „care ar putea să se termine dezamăgitor, pentru că cele două părţi par îndepărtate una de cealaltă“, avertizează el, însă.

Naoyuki Yoshino, directorul Asian Development Bank Institute (ADBI), speră ca cei doi preşedinţi să „relaxeze temerile“ pieţelor financiare, deosebit de febrile, pe fondul unei încetiniri a creşterii economice mondiale.

În afară de China, Donald Trump pare hotărât să nu-şi cruţe vreunul dintre interlocutori la G20, ţinând cont de declaraţii zgomotoase recente.

De la bordul Air Force One, el a atacat joi taxele vamale „inacceptabile“ impuse în opinia sa de India. Premierul indian Narendra Modi, cu care a prevăzut o întâlnire biaterală la Osaka, ştie deja ce-l aşteaptă.

De asemenea, Donald Trump a catalogat miercuri Germania drept un „partener deficitar“ care ar profita de protecţia militară americană. Cancelarul Angela Merkel, prezentă şi ea în programul tête-à-tête-urilor preşedintelui american, probabil că „apreciază“ gestul.

„Toate ţările din lume profită enorm de Statele Unite, este incredibil!“, a tunat preşedintele american, care şi-a făcut o specialitate din a zdruncina marile întâlniri internaţionale.

Iranul şi modificările climatice

În schimb, Trump nu a scris pe Twitter şi nu a comentat, deocamdată, împotriva lui Vladimir Putin, cu care urmează să se întâlnească vineri la 08.00 ora României.

Washingtonul şi Moscova sunt protagonsite de prim-plan în tensiunile în centrul cărora se află Iranul.

Donald Trump îşi multiplică sancţiunile şi avertismentele la adresa Teheranului, acuzat că îşi continuă cursa către arma atomică şi că alimentează toate conflictele în Orientul Mijlociu.

Preşedintele american evocă de-acum un război care „n-ar dura mult timp“ împotriva Iranului.

Rusia a căutat, până acum, la fel ca China şi europenii, să potolească jocul.

Într-o atmosferă atât de încinsă, Japonia, ţara gazdă a summitului G20, depune eforturi să adune toate semnăturile pe comunicatul final al summitului.

Acest document, negociat la virgulă, este important mai ales prin semnalul diplomatic pe care-l transmite, apărând în mod tradiţional liberul schimb şi reducerea gazelor cu efect de seră - tot atâtea linii roşii ale unui preşedinte american care este un mare critic al Acordului de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale.

„Dacă, pentru a ne pune de acord într-o sală în 20, nu suntem capabili să apărăm ambiţia (în domeniul luptei împotriva modificărilor) climatice, atunci va fi fără Franţa. Este simplu!“, a avertizat deja preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat într-o vizită oficială în Japonia înainte de G20.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului