Libanul anunţă că a confiscat 2,5 milioane de dolari de la un bărbat care venea din Turcia: erau destinaţi grupării paramilitare Hezbollah

0
Publicat:

Autorităţile din Liban au confirmat vineri că au reuşit să intercepteze şi să confişte o sumă uriaşă de bani destinaţă finanţării grupării paramilitare Hezbollah. Bărbatul asupra căruia au fost găsiţi banii a fost reţinut.

Tuneluri folosite de gruparea paramilitară Hezbollah. Foto AFP

Libanul a confiscat vineri 2,5 milioane de dolari în numerar de la un bărbat sosit din Turcia, a declarat Ministerul libanez de Finanţe, în timp ce trei surse au afirmat că banii erau destinaţi grupării militante Hezbollah, notează Reuters.

Potrivit aceleiaşi surse, este pentru prima dată când Libanul reuşeşte să confişte o sumă atât de mare.

„Bărbatul reţinut şi fondurile confiscate vor fi predate diviziei de investigaţii din cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Generale”, a declarat Ministerul libanez de Finanţe într-un comunicat, fără a face referire la Hezbollah.

Până la ora redactării acestei informaţii Hezbollah nu a făcut nicio declaraţie cu privire la acest incident.

Vă reamintim că termenii acordului de încetare a focului convenit în noiembrie între Israel şi Hezbollah prevăd ca trupele armatei libaneze să fie desfăşurate în sudul Libanului, pe măsură ce armata israeliană şi Hezbollah îşi retrag forţele din zonă.

Gruparea paramilitară Hezbollah, susţinută de Iran, a fost cea mai puternică forţă pe plan politic în Liban, însă influenţa şi resursele sale au fost slăbite de conflictul de un an cu Israelul. Acest lucru s-a reflectat în politica libaneză după încheierea conflictului, grupul nemaiputând să îşi impună voinţa în formarea unui nou guvern, iar formularea care îi legitimează arsenalul a fost omis din declaraţia politică a noului cabinet.

La începutul acestei luni, Libanul a oprit, de asemenea, o cursă aeriană din Iran către Beirut, după ce armata israeliană a acuzat Teheranul că foloseşte avioane civile pentru a introduce bani din contrabandă în Beirut pentru a înarma Hezbollah.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani