Liban: Un poliţist a murit, 238 de persoane au fost rănite la protestele de sâmbătă. Sub presiunea manifestanţilor, premierul propune alegeri anticipate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA EFE

Premierul libanez Hassane Diab a anunţat, sâmbătă, într-un discurs televizat, că va propune alegeri anticipate, după ce mii de oameni au ieşit în stradă şi au luat cu asalt sediul Ministerului de Externe. Libanezii au cerut socoteală autorităţilor după pentru felul în care au gestionat situaţia după explozia de marţi, soldată cu 158 de morţi şi peste 6.000 de răniţi, relatează Le Figaro şi Al Jazeera.

“Doar alegerile anticipate pot duce la ieşirea din această criză”, a spus Diab, precizând că este pregătit să rămână la putere două luni, pentru ca forţele politice să aibă timp să ajungă la un acord.

Protestele de sâmbătă au degenerat, în unele locuri existând confruntări cu forţele de ordine. Un poliţist a murit. Crucea Roşie libaneză a anunţat că 238 de persoane au fost rănite şi că dintre acestea 63 au ajuns la spital.

Manifestanţii au luat cu asalt şi Parlamentul, încercând să pătrundă în clădire. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene. După ora locală 18.00, câţiva protestatari au reuşit să pătrundă  în clădirea Ministerului de Externe. Ei au afirmat, în direct la televiziunea libaneză, că acest minister a devenit “cartierul general al Revoluţiei”.

Deflagraţia de marţi seară a avut loc în port, la un depozit unde se aflau stocate, „în mod necorespunzător”, după cum au precizat autorităţile, 2.750 de tone de nitrat de amoniu. Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost. Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă după-amiază un nou bilanţ al deceselor provocate de explozie: 158.  21 de oameni sunt încă dispăruţi şi sunt peste 6.000 de răniţi, informează Reuters.

Libanezii consideră că autorităţile au fost neglijente.

Citeşte şi: Ziua Furiei. Mii de oameni protestează la Beirut faţă de corupţia guvernului: „Demisia sau spânzurătoarea”

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux