Legislativul din Uruguay a luat o decizie istorică: cultivarea, consumul şi vânzarea marijuanei sunt legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uruguayul a devenit prima ţară care a legalizat creşterea, comercializarea şi consumul de marijuana, în urma deciziei de marţi a Senatului de a aproba proiectul legislativ privind această chestiune.

Dezbaterile privind proiectul legislativ susţinut de actuala guvernare au ţinut aproape 12 ore, înainte ca proiectul să treacă. Proiectul de lege a fost adoptat anterior de camera inferioară a legislativului din Uruguay în iulie.

Această lege nu este aşteptată să intre în vigoare înainte de luna aprilie 2014.

Guvernul speră că va reuşi prin acest demers să combată cartelurile de droguri, chiar dacă sunt voci specializate în această chestiune care consideră că tot mai multe persoane vor apela la droguri.

Prezentarea proiectului de lege a fost realizată de senatorul pro-guvernamental Roberto Conde, cel care a afirmat că realizarea acestui demers a fost o chestiune esenţială, dat fiind că „războiul” împotriva drogurilor a eşuat.

„Avem datoria ca statul să dea un răspuns specific pentru un teritoriu deschis, mic şi non-producător”, referirea fiind la faptul că graniţele Uruguayului sunt folosite de cartelurile de droguri pentru contrabandă cu stupefiante din ţările vecine.

Mulţi senatori ai opoziţiei şi-au prezentat opiniile înainte ca proiectul de lege să fie adoptat cu 16 voturi pentru şi 13 împotrivă.

Principalele puncte ale legii prevăd că:

1.Consumatorii să aibă peste 18 ani şi să fie înregistraţi într-o bază de date;

2.Marijuana să fie vândută în farmacii licenţiate pentru acest lucru;

3.Vânzările pentru o singură persoană sunt limitate la 40 de grame pe lună;

4.Consumatorii înregistraţi pot creşte maxim şase plante în domiciliul lor.

Decizia ţării sud-americane a fost primită cu numeroase critici nu numai din partea opoziţiei interne, dar şi anumite organizaţii internaţionale au pus sub semnul întrebării acest proiect, International Narcotics Control Board avertizând că această lege este „în contradicţie totală cu prevederile internaţionale privind drogurile din care face parte Uruguayul”. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie