La nici 24 de ore după bombardamentul american, baza aeriană a armatei siriene este din nou funcţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este pentru prima oară când armata americană atacă direct forţele regimului Assad/Foto: EPA

Avioane de luptă au fost observate decolând de pe baza aeriană al-Shayrat, la mai puţin de 24 de ore după ce a fost lovită de câteva zeci de rachete de croazieră Tomahawk, cu scopul de a transmite „un mesaj” regimului preşedintelui sirian Al-Assad cu privire la utilizarea armelor chimice.

Această sfidare imediată a forţelor regimului preşedintelui Bashar al-Assad subliniază natura insignifiantă a represaliilor impuse de administraţia Trump, şi salutate aproape la unison de oficialii şi de presa americană drept un răspuns dur pentru uzul repetat al armelor chimice împotriva populaţiei civile, informează Foreing Policy.

Secretarul american de Stat Rex Tillerson a declarat că scopul acţiunii militare autorizate de preşedintele Trump a fost acela de a face baza aeriană „inoperabilă”. Acesta a caracterizat loviturile militare, ce au avut ca ţintă pistele aeriene şi structurile de suport ale bazei, drept un „succes covârşitor”.

Organizaţia non-guvernamentală Syrian Observatory for Human Rights (ce are sediul în Marea Britanie, dar foloseşte surse aflate în teatrul de operaţiuni) a anunţat că avioane de luptă operează în baza al-Shayrat, la nici 24 de ore de la bombardamentul american, şi că acestea au bombardat poziţii ale rebelilor. Într-un clip neconfirmat se observă cum un avioan de luptă Sukhoi Su-22 decolează de pe pista bazei.

Informaţia vine pe fundalul numărului tot mai mare de întrebări cu privire la strategia pe termen lung a Statelor Unite cu privire la implicare în războiul civil din Siria, întreţinute şi de lipsa de claritate a mesajelor administraţiei de la Washington cu privire la scopul acestui exerciţiu de forţă. Casa Albă a susţinut că loviturile militare au fost determinate de motive umanitare şi de uzul de arme chimice de către regimul Assad, iar Secretarul de Stat american a subliniat că nu ele nu reflectă o schimbare a politicii Statelor Unite faţă de Siria. Pe de altă parte, consilierul pe securitate al preşedintelui Trump, H.R. McMaster s declarat că este posibil  ca intervenţia Pentagonului să „producă o schimbare majoră în calculele lui Assad”, subliniind, mai degrabă speranţa, că poziţia de negociere a regimului Assad a avut de suferit.

În ceea ce priveşte Casa Albă, chiar dacă suferinţa civililor în Siria şi în special a copiilor prinşi în acest conflict civil a constituit motivul ce a determinat această acţiune militară, oficialii administraţiei Trump au declarat că în prezent nu există niciun plan de a reconsidera interdicţia asupra imigranţilor din Siria ce caută refugiu în Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026