Komorowski, noul preşedinte polonez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exit-poll-urile realizate de majoritatea institutelor de sondare îl dădeau aseară învingător pe liberalul Bronislaw Komorowsk. Komorowski ar fi obţinut între 51,1 şi 53,1%, în timp ce Kaczynski ar fi luat între 46,9 şi 48,9%. Peste 836.000 de alegători au votat în afara locului de reşedinţă.

Polonezii s-au dus în număr mare la urne, ieri, în cadrul turul doi al alegerilor prezidenţiale, chiar dacă mulţi dintre ei se aflau în concediu, departe de casă. Ei au avut de ales între reprezentantul conservatorilor, Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al fostului preşedinte Lech Kaczynski, şi liberalul Bronislaw Komorowski, un apropiat al actualului premier, Donald Tusk.

Acest scrutin prezidenţial a fost declanşat mai devreme cu câteva luni după ce fostul şef al statului, Lech Kaczynski, a decedat, alături de alte 94 de persoane, în accidentul aviatic de la Smolensk (Rusia) din 10 aprilie, în timp ce se îndrepta spre Katin, pentru a participa la comemorarea masacrului ofiţerilor polonezi din 1940. Komorowski a votat la Mackowa Ruda, un mic sat dintr-o regiune lacuri şi păduri din nord-estul Poloniei, unde şi-a petrecut weekendul alături de familie şi prieteni.

Fostul preşedinte polonez Lech Walesa, care are domiciliul la Gdansk, a votat la Cracovia, unde a participat la o conferinţă internaţională privind democraţia. Kaczynski s-a prezentat la secţia de vot împreună cu nepoata sa, Marta, fiica fostului preşedinte Lech Kaczynski, şi cu familia acesteia, iar apoi a mers să-şi viziteze mama la spital.

Rata de participare la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Polonia era, ieri, de 26,63 la sută, la ora locală 13.00 (14.00, ora României), cu 3,25 de puncte procentuale mai mare decât la primul tur de scrutin, desfăşurat la 20 iunie. Potrivit televiziunii TVN24, la ambasadele Poloniei de la Roma şi Bruxelles, polonezii au aşteptat la cozi lungi pentru a vota.

Stânga a arbitrat lupta

Cei doi competitori s-au întrecut în gesture menite a-i seduce pe alegătorii de stânga, al căror candidat, Grzegorz Napieralski, a obţinut peste 13 la sută din voturi la primul tur. De altfel, analiştii spun că noua generaţie de social democraţi a arbitrat bătălia dintre conservatorul Kaczynski şi liberalul Komorowski. Totuşi, Napieralski nu a îndemnat electoratul său nici către conservatorul Jaroslaw Kaczynski, nici către liberalul Bronislaw Komorowski.

De altfel, unul dintre reprezentanţii acestei categorii de alegători, Slawomir Sierakowski, doctorand la Universitatea Princeton, SUA, a declarat că nu l-a convins niciunul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă şi-i va tăia pe amândoi de pe listă. „Refuz să aleg între doi conservatori. Liberalul Komorowski nu este cu nimic mai simpatic decât populistul Kaczynski", a declarat, pentru „Liberation", Sierakowski. „Am votat pentru Komorowski. Este inteligent, nu face gafe, este un om bun" a declarat, Leszek Maslankiewicz, un muncitor în vârstă de 50 de ani, la ieşirea de la urne dintr-o secţie de votare situată în cartierul popular Praga, din Varşovia. „Sunt polonez şi îmi pasă de destinul ţării mele. Am votat pentru Kaczynski, pentru că fiecare buletin contează şi sper că va câştiga", s-a confesat, pentru AFP, Jadwiga, o pensionară în vârstă de 74 de ani.

Investitorii îl preferă pe Komorowski

Pieţele financiare sunt favorabile victoriei lui Komorowski, deoarece se aşteaptă ca acesta să colaboreze armonios cu premierul Donald Tusk, un liberal ca şi el, pentru a reduce deficitul bugetar, fără a împiedica redresarea economică. În preziua scrutinului, secretarul de stat American, Hillary Clinton, s-a aflat într-o vizită în Polonia, dar s-a ţinut departe de lupta electorală. Şefa dipomaţiei mericane a declarat că, indiferent de candidatul care va ieşi învingător, Statele Unite vor continua să fie „ prietenul şi partenerul Poloniei".

Incidente

Trei membri ai unor comisii de votare s-au prezentat în stare de ebrietate la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia şi au trebuit eliberaţi din funcţie, a anunţat Wlodzimierz Ryms, un responsabil din Comisia electorală naţională.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO