Kim Jong-un salută acordul intercoreean încheiat săptămâna aceasta, considerându-l o „ocazie istorică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul nord-coreean Kim Jong-un FOTO AP

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a catalogat drept o „ocazie istorică“ acordul între cele două Corei încheiat în cursul acestei săptămâni, care deschide drumul dezamorsării tensiunilor militare şi îmbunătăţirii relaţiilor, dar a subliniat că puterea forţelor sale armate l-au făcut posibil, relatează Reuters online.

Cele două ţări surori şi inamice au convenit marţi să pună capăt unui impas militar, în urma unui schimb de focuri de artilerie care a intensificat tensiunile de la linia de demarcaţie, una dintre cele mai militarizate zone din lume - cunoscută, ironic, sub numele de zona demilitarizată (DMZ).

Cele două părţi au convenit să deschidă un nou canal de comunicare, pentru a discuta despre o serie de probleme, cu scopul de a-şi îmbunătăţi relaţiile, alimentând unele speranţe cu privire la un efort în vederea reluării negocierilor întrerupte din 2010.

„Comunicatul de presă comun publicat cu ocazia contactului a oferit o ocazie istorică în vederea dezamorsării tensiunii militare acute şi punerii relaţiilor intercoreene catastrofale pe drumul bun al reconcilierii şi încrederii“, l-a citat agenţia oficială de presă KCNA vineri dimineaţa pe Kim Jong-un spunând într-o întâlnire cu consilierii săi militari.

Kim Jong-un a mai spus că s-a ajuns la acest acord „mulţumită forţei militare enorme (dotate cu o capaciate de) disuasiune nucleară în vederea autoapărării, construite de către marele Partid (...) şi (mulţumită) unităţii în jurul Partidului“, potrivit KCNA.

Liderul nord-coreean a făcut aceste declaraţii la o reuniune a Comisiei Militare Centrale a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord. Acelaşi puternic organism, condus de către Kim Jong-un, a ameninţat săptămâna trecută cu o acţiune militară în cazul în care Seulul nu opreşte propaganda prin difuzoare de-a lungul DMZ.

Ministerul sud-coreean al Unificării a anunţat vineri că Crucea Roşie de la Seul a propus, într-un mesaj transmis Phenianului, să organizeze negocieri la nivel de grupuri de lucru în satul Panmunjom, pe 7 septembrie, pe tema reunificării familiilor despărţite.

Acordul de marţi include un pact în vederea organizării reunificării unor familii despărţite în timpul Războiului Coreei (1950-1953). Mulţi dintre membrii acestor familii îmbătrânesc şi speră să-şi revadă rudele de care au fost despărţiţi pentru o ultimă dată.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare