Kim Jong-un pregăteşte mutări împotriva SUA: dictatorul nord-coreean a ţinut o şedinţă cu membrii Comisiei Militare Centrale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un, la şedinţa cu membrii Comisiei Militare Centrale FOTO EPA-EFE

Liderul nord-coreean Kim Jong-un s-a întâlnit cu membri ai Comisiei Militare Centrale, cu care a discutat despre consolidarea capacităţii militare a ţării, cu câteva zile înaintea expirării unui ultimatum dat de Phenian Washingtonului în dosarul nuclear, relatează Euronews şi The Associated Press.

Această reuniune intervine pe fondul unor speculaţii cu privire la o posibilă abandonare a negocierilor cu americanii şi la un eventual tir al unei rachete cu rază lungă de acţiune sau a unei rachete care plasează sateliţi pe orbită, în cazul în care Washingtonul nu-şi schimbă poziţia în negocieri până la sfârşitul anului.

Dictatorul nord-coreean a prezidat o reuniune a puternicei Comisii Militare Centrale din cadrul Partidul Muncitorilor (unic), potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, care nu a precizat când a avut loc această întâlnire.

Potrivit KCNA, Kim a subliniat că reuniunea viza să stabilească „măsuri organizaţionale şi politice importante şi măsuri militare în vederea consolidării tuturor forţelor armate, aşa cum cere situaţia în evoluţia rapidă şi momentul crucial al revoluţiei coreene în curs“.

La reuniune s-au luat hotărâri cu privire la „probleme militare importante şi măsuri în vederea organizării, lărgirii şi reorganizării unor noi unităţi, schimbarea afilierii anumitor unităţi şi schimbarea desfăşurării (altora)“, potrivit KCNA, care nu face alte precizări.

Presa sud-coreeană speculează că la această reuniune s-ar fi discutat atât restructurarea unor unităţi militare în urma desfăşurării unor noi arme pe care Phenianul le-a testat în ultimele luni, cât şi măsuri de implementat în lunile viitoare.

O reuniune a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor urmează să abordeze, luna aceasta, „probleme cruciale“, în urma „schimbării situaţiei acasă şi în străinătate“.

Casa Albă a anunţat că preşedintele american Donald Trump a discutat despre „declaraţii ameninţătoare recente“ ale Phenianului într-o convorbire la telefon cu premierul japonez Shinzo Abe.

Cei doi lideri au convenit să continue să comunice strâns, a precizat preţedinţia americană.

Phenianul a efectuat luna aceasta două teste „majore“ la instalaţia de testare a motoarelor rachetelor cu rază lungă de acţiune.

Experţi consideră că a fost vorba despre teste de motor care arată că Nordul ar pregăti un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM), interzis.

Negocieri în dosarul nuclear se află în impas în urma eşecului celui de-al doilea summit Trump-Kim, în Vietnam, în februarie, după ce Trump a respins o cerere a lui Kim cuprivire la ridicarea unor sancţiuni în schimbul unei dezarmări nucleare treptate.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO