Karel de Gucht: Europa face scenarii pentru intrarea oficială a Greciei în faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţiile europene studiază scenarii în cazul intrării Greciei în incapacitate de plată, a declarat comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, într-un interviu acordat cotidianului „De Standaard", în care nu precizează însă dacă face referire la ieșirea Republicii Elene din zona euro, transmite AFP.

„Acum un an şi jumătate, poate că exista pericolul unui efect de domino, însă în prezent există, atât în cadrul Băncii Centrale Europene, cât şi în cadrul Comisiei Europene, servicii care studiază scenarii de ajutorare în cazul în care Grecia nu se descurcă", a declarat De Gucht.

Potrivit Belga, agenţie care a preluat aceste declaraţii, comisarul european este de părere că Republica Elenă va rămâne în zona euro.

Karel De Gucht nu exclude însă un al treilea tur de scrutin, după alegerile prevăzute pentru 17 iunie, şi chiar un referendum asupra acestei probleme.

În orice caz, potrivit comisarului european, „Grecia trebuie să pună în aplicare acordurile încheiate. Este singura opţiune raţională pe care ţara o are" la dispoziţie.

„Dar acest lucru nu este posibil decât dacă poporul grec este în stare să judece raţional la alegeri. Numai că sunt oameni disperaţi", a adăugat comisarul european.

Potrivit lui Karel De Gucht, grecii s-ar înşela dacă ar miza pe faptul că Europa se va plia pe o aplicare a reformelor după alegeri, deoarece „nu există un spaţiu de manevră".

„Abia reuşim o diminuare a datoriei cu programul aflat în prezent pe masă", a explicat acesta.

În opinia sa, „confuzia va fi enormă în Grecia" dacă ţara ar părăsi zona euro. „Deficitul bugetar nu ar dipărea nici el. În prezent, (grecii) încă îl pot finanţa, cu multe probleme, via FMI şi UE. Dar nu mai există nimeni care să le mai împrumute vreun ban", a subliniat comisarul european pentru Comerţ.

În urma acestor declaraţii, Comisia Europeană a dezminţit, vineri dimineaţa, orice scenariu de ieşire a Greciei din zona euro.

„Comisia Europeană dezminte ferm că studiază vreun scenariu de ieşire din zona euro pentru Grecia. Comisia doreşte menţinerea Greciei în zona euro", afirmă într-un mesaj postat pe Twitter unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei, Olivier Bailly.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie