Jurnaliştii străini rămân blocaţi în Homs. Evacuarea a eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negocierile şi pregătirile aflate în curs luni pentru evacuarea jurnaliştilor străini blocaţi în cartierul rebel Baba Amr din Homs, în centrul Siriei, nu au reuşit, după ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy anunţa luni că se încearcă acest lucru.

"Evacuarea jurnaliştilor nu a avut loc, însă, în schimb, trei răniţi sirieni au putut fi scoşi cu ambulanţele Crucii Roşii siriene", a declarat o sursă diplomatică occidentală de la Damasc, relatează AFP.

Totuşi, conform unui negociator "eram pregătiţi, însă în ultimul moment acţiunea a fost blocată când ambulanţele erau pe cale să intre în Baba Amr". Acesta a refuzat să precizeze dacă blocajul a venit din interiorul cartierului Baba Amr controlat de militari dizidenţi sau din exterior din partea forţelor armate siriene.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi Semiluna Roşie Arabă Siriană (SRAS) au reuşit vineri pentru prima dată să evacueze şapte răniţi şi 20 de femei şi copii bolnavi din Baba Amr.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al CICR de la Damasc Saleh Dabbakeh a declarat că CICR şi SRAS au reuşit să ducă medicamente în cartierul rebel şi că ambulanţe se află încă în interior.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a afirmat luni dimineaţă că "începutul unei soluţii" este pe cale de a fi conturat pentru evacuarea jurnaliştilor occidentali blocaţi în Homs.

"În acest sfârşit de săptămână nu am avut nicio soluţie. Situaţia din Homs este extrem de complexă, în această noapte am conturat o soluţie", a declarat acesta pentru postul de radio RTL. Însă "cât timp aceştia nu sunt în siguranţă, nu pot să garantez asta, situaţia este extrem de tensionată", a adăugat acesta.

Jurnalista franceză Edith Bouvier şi fotoreporterul independent britanic Paul Conroy, răniţi miercuri într-un bombardament din Homs, sunt încă blocaţi acolo împreună cu alţi doi jurnalişti străini care nu sunt răniţi.

Marie Colvin, reporter de renume la Sunday Times, şi francezul Remi Ochlik, fotoreporter la agenţia de presă IP3 Press, au fost ucişi miercuri într-un bombardament care a lovit un apartament transformat în centru de presă din Baba Amr.

Homs se află la 160 de kilometri de Damasc iar cartierele rebele, precum Baba Amr, sunt supuse unor bombardamente intense din partea armatei siriene.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews