John Kerry, şeful diplomaţiei americane, în vizită-fulger în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

John Kerry, Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, a ajuns duminică dimineaţă la Bagdad, într-o vizită neanuţată. Vizita este prima din ultimii trei ani a unui diplomat american în Irak.

Deplasarea lui Kerry are loc la câteva zile după împlinirea a zece ani de la invadarea Irakului de către trupele americane, care a condus la înlăturarea regimului lui Saddam Hussein, dar a eşuat în a instaura democraţia parlamentară stabilă dorită de Washington.

Scopul vizitei lui John Kerry este consolidarea eforturilor pentru a-i face pe liderii irakieni pentru ca aceştia să dea dovadă de o cooperare mai bună în privinţa conflictului sirian, potrivit unui jurnalist AFP care călătoreşte cu Kerry.

Vizita-surpriză a lui Kerry este prima deplasare a unui şef al diplomaţiei americane în Irak după cea a lui Hillary Clinton în 2009.

În cursul întrevederilor sale cu premierul Nuri al-Maliki şi cu preşedintele Parlamentului Osama al-Nujaifi, Kerry ar urma să ceară Irakului să colaboreze în vederea izolării regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG