John Kerry: „Egiptul trebuie să respecte acordul cu FMI“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat american, John Kerry, a solicitat sâmbătă Guvernului egiptean şi opoziţiei să ajungă la „compromisuri semnificative“.

Kerry a mai vorbit despre relansarea economică a ţării şi a subliniat necesitatea respectării acordului cu Fondul Monetar Internaţional, relatează agenţia Reuters.

„Este esenţial, urgent ca economia egipteană să devină mai puternică, să îşi revină. Este clar că acordul cu FMI trebuie respectat“, a spus el.

Având în vedere faptul că acordul cu FMI implică unele măsuri dificile, Kerry a subliniat că este nevoie de un compromis pentru rezolvarea problemelor.

„Credem că în acest moment de provocări economice serioase, este important ca poporul egiptean să fie unit“, a declarat acesta, după întâlnirea cu ministrul egiptean de Externe, Mohamed Kamel Amr.

La rândul său, ministrul egiptean de Externe a declarat că Egiptul, care a încheiat un acord de pace cu Israelul, are nevoie de ajutor de la Washington pentru a stabiliza economia.

„Aşteptăm din partea prietenilor, în special din partea Statelor Unite, ca partener strategic al Egiptului, să fie alături de Egipt în această perioadă“, a afirmat Amr.

Oficialii de la Washington au dorit sprijinirea democraţiei în Egipt, a precizat Kerry, dar nu căutau să favorizeze un partid în detrimentul altuia. El a încercat să pună capăt zvonurilor potrivit cărora Statele Unite sunt de partea Frăţiei Musulmane.

„Suntem aici să ascultăm“, a spus el. „Nu suntem aici să cerem cuiva să acţioneze într-un fel sau în altul. Sprijinim democraţia şi poporul egiptean“.

Un grup de manifestanţi s-a adunat în faţa Ministerului de Externe, potrivit agenţiei MENA citate de Reuters. Protestatarii au dat foc unor fotografii care îl înfăţişau pe Kerry, înainte ca acesta să sosească la întâlnirea sa cu Amr.

Ceva mai devreme, manifestanţii au mărşăluit în Piaţa Tahrir, iar unii afişau caricaturi ale lui Kerry şi mesaje precum: „Kerry, membru al Frăţiei“ sau „Kerry, nu eşti binevenit aici“.

Protestul a fost unul lipsit de incidente.

Este puţin probabil ca islamiştii de la putere şi opoziţia să ajungă la un compromis, comentează Reuters, mai ales că partidele din opoziţie plănuiesc să boicoteze alegerile.

Kerry a declarat că va discuta cu Morsi duminică despre ajutorul pe care Statele Unite l-ar putea oferi Egiptului, dar oficialii de la Washington trebuie să ştie dacă Egiptul „va lua deciziile corecte cu privire la FMI“.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”