John Kerry efectuează o vizită istorică la Havana, consacrând reconcilierea între SUA şi Cuba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat John Kerry efectuează vineri o vizită istorică în Cuba, consacrând astfel reconcilierea între cele două ţări, în cursul căreia steagul Statelor Unite urmează să fie arborat la ambasada americană din Havana şi în care se va întâlni cu disidenţi, relatează AFP în pagina electronică.

Într-un gest cu o puternică încărcătură simbolică şi istorică, cei trei puşcaşi marini - Jim Tracy, F.W. Mike East şi Larry C. Morris - care au coborât în 1961 steagul de pe frontonul cancelariei îl vor ridica la loc, pecetluind astfel o nouă antantă între foştii inamici din timpul Războiului Rece.

Într-o înregistrare video difuzată joi de către Departamentul de Stat, cei trei foşti pucaşi îşi amintesc cu emoţie momentul trist în care au coborât şi apoi au pliat steagul înstelat, în urmă cu o jumătate de secol.

„Ei aşteaptă din 1961 să se întoarcă la Havana“, declară, în această înregistrare video, însărcinatul cu Afaceri al Statelor Unite în Cuba Jeffrey DeLaurentis.

Cele două guverne şi-au întrerupt relaţiile în 1961, în urma Revoluţiei castriste, dar au din 1977 secţii de Interese care fac oficiul de ambasade.

Vizita lui Kerry - primul şef al diplomaţiei americane care pune piciorul pe teritoriul cubanez din 1945 încoace - urmează să dureze aproximativ zece ore, dar vizează să abordeze şi subiecte care deranjează - ca apărarea drepturilor omului şi problema disidenţilor politici.

Puncte de fricţiune

În contextul în care numeroşi disidenţi cubanezi se tem de pierderea susţinerii Statelor Unite odată cu reconcilierea completă între cele două ţări, reacţia lui Kerry este foarte aşteptată în legătură cu această problemă.

„Mă voi întâlni cu disidenţi (...). Voi avea şansa să stau de vorbă cu ei“ în cadrul unei recepţii private, la reşedinţa ambasadorului american la Havana, a dat asigurări Kerry pentru postul american de limbă spaniolă Telemundo News.

Aceste întâlniri urmează să se desfăşoare departe de ochii presei, în reşedinţă.

Kerry a recunoscut că nu sunt „invitaţi (disidenţi) la ambasadă, deoarece este un eveniment la nivel guvernamental, unde, pe deasupra, spaţiul este foarte limitat“.

El a spus că-şi va oferi plăcerea „unei plimbări pe jos, (în aer) liber, în partea veche a oraşului Havana“.

Chiar dacă relaţiile dintre cele două ţări s-au mai detensionat, o intervenţie, joi, a părintelui Revoluţiei cubaneze - Fidel Castro, care a împlinit joi 89 de ani - a amintit puncte de fricţiune care există în continuare.

Într-un text publicat de presa locală, fostul preşedinte, care s-a retras de la putere din 2006 din motive de sănătate, a insistat asupra „multelor milioane de dolari“ pe care Statele Unite le datorează, în opinia sa, Cubei, ca despăgubiri pentru embargoul economic pe care l-a impus insulei comuniste în 1962.

Administraţia Obama doreşte anularea embargoului, solicitată de către Cuba, dar aceasta depinde de Congres, controlat de către republicani, dintre care mulţi se opun acestei măsuri, pe care o percep ca pe o recompensă oferită fraţilor Castro.

Mai multe pentru tine:
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Primii pași spre reconciliere! Cum a decurs întâlnirea istorică de 55 de minute dintre Prințul Harry și Regele Charles, tatăl lui
Polonia cere NATO mai multă protecţie aeriană, după o incursiune cu drone ruseşti. Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte de urgenţă
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă