Joe Biden spune că vrea noi negocieri cu Iranul pe tema programul său nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO Getty Images

Preşedintele ales american Joe Biden declară într-un interviu acordat cotidianului The New York Times (NYT) că vrea să angajeze rapid noi negocieri cu Iranul, ”în consultare” cu aliaţii Washingtonului, însă numai după revenirea Statelor Unite în Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, din care Donald Trump a retras Statele Unite în mai 2018, relatează AFP.

Într-un interviu acordat marţi seara unui editorialist al cotidianului american şi publicat miercuri, democratul îşi confirmă astfel poziţia exprimată înainte de alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

În septembrie, el scria într-un editorial că, dacă Teheranul revine la o ”respectare strictă” a limitelor impuse programului său nuclear prin acordul internaţional nuclear din 2015, Statele Unite vor reveni la rândul lor în acord, ca ”punct de plecare” al unor negocieri ”ulterioare”.

”Ar fi dificil, dar, da”, a răspuns Joe Biden, întrebat de jurnalist dacă aceasta este în continuare poziţia sa.

”Cel mai bun mod de a obţine o anumită stabilitate în regiune” este abordarea ”programului nuclear” al Teheranului, apreciază el.

Dacă Iranul s-ar dota cu bomba atomică, acest lucru ar lansa o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu, iar ”ăsta este ultimul nenorocit de lucru de care am avea nevoie în această parte a lumii”, a insistat viitorul preşedinte american.

Revenirea în cadrul acordului ar însemna o ridicare a sancţiunilor economice impuse de către Donald Trump după ce a ieşit din pact în 2018.

Ca represalii faţă de aceste sanţciuni, Republica islamică s-a retras treptat din angajamente nucleare pe care şi le-a asumat.

Numai după revenirea Washingtonului şi a Teheranului în cadrul prevederilor acordului, ”în consultare cu aliaţii şi partenerii noştri, vom angaja negocieri şi acorduri în vederea înăspririi şi prelungirii restricţiilor nucleare impuse Iranului şi în vederea abordării programului iranian al rachetelor”, a precizat Joe Biden.

Potrivit NYT, noua administraţie va căuta, prin aceste negocieri, să prelungească perioada restricţiilor impuse producţiei iraniene de materiale de fisiune - care pot fi folosite în vederea producerii bombei atomice - şi abia apoi să abordeze problema activităţilor Teheranului şi ale grupărilor sale aliate în Liban, Irak, Siria şi Yemen.

NYT scrie că preşedintelui ales i-ar plăcea să extindă aceste negocieri în afara ţărilor semnatare ale Acorduluide la Viena din 2015 (Statele Unite, China, Rusia, Fraţa, Germania, Regatul Unit şi Iranul), inclusiv la vecini şi rivali ai Teheranului precum Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU).

Mai multe pentru tine:
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €