Japonia comemorează trei ani de la accidentul nuclear de la Fukushima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Japonezii comemorează marţi trei ani de la tripla tragedie care a avut loc pe 11 martie 2011 - un cutremur, urmat de un tsunami şi un accident nuclear - în care au murit peste 18.000 de persoane, relatează AFP.

La ora locală 14.46 (7.46, ora României), ora la care a avut loc cutremurul cu magnitudinea 9, în largul coastelor de nord-est, un moment de reculegere va fi respectat în întreg arhipelagul, dar mai ales în regiunile sinistrate din nord-est.

Peste 18.000 de persoane au fost luate de valul uriaş care s-a abătut asupra litoralului, devastând prefecturile Miyagi, Iwate şi Fukushima, un nume care pentru mulţi a devenit sinonim cu dezastrul atomic.

Nimeni nu a decedat din cauza exploziilor de hidrogen şi radiaţiilor degajate de la complexul atomic în orele şi zilele care au urmat, însă 1.650 de persoane au murit în cursul evacuării sau din cauza unei degradări brutale a vieţii cotidiene.

Trei ani au trecut de atunci, dar având în vedere evoluţia la instalaţia nucleară devastată, pe teren, reconstrucţia întârzie, iar corpurile victimelor încă nu au fost găsite toate.

Aproximativ 270.000 de persoane nu au putut să se întoarcă la casele lor, distruse de valul seismic sau devenite de nelocuit din cauza radioactivităţii. Peste 100.000 de persoane, multe în vârstă, trăiesc în continuare în locuinţe provizorii din prefabricate, suferind din cauza promiscuităţii.

În pofida promisiunilor repetate ale Guvernului, mulţi riscă să fie mutaţi abia în câţiva ani. Doar 3,5% dintre casele promise au fost construite în provinciile Iwate şi Miyagi.

"Sunt hotărât să accelerez reconstrucţia", a declarat luni premierul Shinzo Abe în Parlament. "Revenirea Japoniei nu va avea loc fără punerea pe picioare a regiunilor devastate", a continuat el.

Sinistraţii au mai auzit, din păcate, aceste cuvinte şi aşteaptă în continuare ca ele să devină fapte. Unii dintre foştii locuitori din zona Fukushima nu vor mai reveni vreodată acasă, deoarece nu vor fi autorizaţi sau nu vor, din cauza fricii de o contaminare radioactivă.

"Este imposibil să revii. Cu această centrală (nucleară) alături... Desfiinţarea necesită ani şi ani", se plânge Morihisa Kadoya, un fost locuitor de la Namie.

Unii merg până la a se opune anulării interdicţiei revenirii, în continuare în vigoare, în cea mai mare parte a comunelor evacuate, deoarece sfârşitul acestei măsuri poate însemna oprirea plăţii unor indemnizaţii către cei care optează să se întoarcă la fostele locuinţe.

Potrivit unei anchete a postului public NHK, 95% dintre japonezi se declară anxioşi din cauza situaţiei de la centrala avariată Fukushima Daiichi, iar 80% sunt de părere că rolul energiei nucleare este necesar să fie redus cât mai mult posibil.

Guvernul a decis să repună în funcţiune reactoarele considerate sigure de către Autoritatea de reglementare în domeniul nuclear, promiţând totodată o creştere a utilizării energiei regenerabile care, în prezent, deţine o pondere de câteva procente.

CITEŞTE MAI MULT

Japonia vrea să îngheţe pământul pe care se află centrala nucleară Fukushima pentru a opri scurgerile radioactive

Guvernanţii niponi iau în calcul utilizarea criogeniei în cel mai recent efort de a opri scurgerile radioactive care se pare că s-au produs constant în ultimii doi ani, după ce, în martie 2011, reactoarele nucleare de la Fukushima au fost avariate grav de un tsunami generat de un cutremur puternic.

Japonia ar putea vărsa apele contaminate de la Fukushima în ocean

Autorităţile nipone de reglementare a energiei nucleare au reiterat luni posibilitatea de a devărsa apa contaminată de la Fukushima în apele oceanice, după ce compania energetiă Tepco a recunoscut că, de la dezastrul din 2011, au avut loc constant scurgeri radioactive, care nu au fost stopate nici până înn prezent.

Japonia rămâne fără energie nucleară

Înainte de dezastrul de la Fukushima, Japonia era al treilea producător mondial de energie nucleară. Acum, ultimul reactor activ se va închide săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!