Jacob Zuma a cedat presiunilor şi a demisionat de la preşedinţia Africii de Sud. A fost înlocuit cu un discipol al lui Nelson Mandela

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cyril Ramaphosa, un discipol al lui Nelson Mandela, a fost declarat joi preşedinte al Africii de Sud, în urma demisiei cu o zi înainte a controversatului Jacob Zuma, obligat să facă acest gest de către propriul partid.

Cyril Ramaphosa este liderul partidului aflat la putere, Congresul Naţional African (ANC).

În această calitate, Ramaphosa a fost „ales, ca atare, preşedintele Republicii Africa de Sud“, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale Mogoeng Mogoeng, în aplauzele deputaţilor, reuniţi în sesiune extraordinară.

În absenţa altui candidat împotriva lui Cyril Ramaphosa, Mogoeng Mogoeng l-a declarat preşedinte al republicii fără ca măcar să procedeze la un vot.

La acest anunţ, noul preşedinte, aşezat în primul rând în hemiciclu, a salutat cu un gest din cap, zâmbind, transmite AFP, potrivit news.ro.

După ce a ajuns la şefia ANC în decembrie anul trecut, Cyril Ramaphosa, în vârstă de 65 de ani, a încercat să se debaraseze cât mai rapid de Jacob Zuma, aflat la putere din 2009 şi implicat în mai multe scandaluri de corupţie.

Ascensiunea sa la şefia statului pune capăt unei crize politice provocate de încăpăţânarea lui Zuma de a rămâne la putere.

După săptămâni de ezitări, ANC i-a cerut marţi demisia. Zuma a acceptat-o a doua zi, după ce fusese ameninţat că va fi supus unui vot de neîncredere în Parlament.

Cyril Ramaphosa, noul preşedinte al Africii de Sud FOTO EPA-EFE

Fost sindicalist şi om de afaceri, Ramaphosa este văzut ca un om al compromisului în divergenţele dintre comunitatea albă şi cea de culoare, care s-au adâncit mai ales după preluarea puterii de către Zuma.

Născut la Soweto şi militant împotriva apartheidului, Cyril Ramaphosa a studiat dreptul şi a stat la închisoare pentru ideile sale.

A fondat în 1982 Sindicatul Naţional al Minerilor şi a făcut din această organizaţie o adevărată maşină de război. A organizat greve imense şi s-a impus ca negociator pe scena politică, stând alături de Nelson Mandela. „Madiba“ l-a inclus printre talentele noii generaţii.

După ce a eşuat în a-l succeda pe Nelson Mandela la conducerea ANC, Ramaphosa s-a declarat dezamăgit şi a rupt legăturile cu acest partid în 1999. S-a dedicat afacerilor şi a strâns o avere estimată la 378 de milioane de euro. A făcut parte din Consiliul de Administraţie al Stabdard Bank, a condus operatorul de telefonie MTN şi a cumpărat toate restaurentele McDonald's din Africa de Sud.

S-a întors în politică în 2012, ca vicepreşedinte al ANC. „Vom ataca corupţia şi «capturarea statului»“, a spus Ramaphosa după preluarea şefiei ANC.

Însă adversarii săi politici îi reproşează că a denunţat prea târziu ilegalităţile fostului său şef.

„Când a devenit secundul lui Jacob Zuma, Cyril Ramaphosa a tăcut, chiar mai rău, a fost complice“, a spus liderul opoziţiei, Mmusi Maimane.

Următorul scrutin prezidenţial din Africa de Sud este prevăzut să aibă loc în 2019.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv