Italia: Un bloc s-a prăbuşit, cinci morţi şi cinci răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un imobil din localitatea italiană Baretta, în regiunea sudică Puglia, s-a prăbuşit în această dimineaţă omorând cinci persoane şi rănind alte cinci.

Locatarii spun că au făcut mai multe reclamaţii cu privire la crăpăturile pe care le prezenta imobilul şi la sunetele care proveneau din pereţi. Deseori, din exterior se observau cu ochiul liber mişcările spontane ale clădirii.

Cinci femei, printre care o adolescentă de 14 ani, şi-au pierdut viaţa iar alte cinci persoane au fost scoase vii de sub dărâmături, fiind internate la spital în stare gravă, informează marţi postul de televiziune Rai News, citat de Agerpres.

Locatarii spun că au făcut mai multe reclamaţii cu privire la crăpăturile pe care le prezenta imobilul şi la sunetele care proveneau din pereţi. Deseori, din exterior se observau cu ochiul liber mişcările spontane ale clădirii. În pofida stadiului avansat de degradare, în subsolul clădirii activa fabrica de tricotaje Cinquepalmi. Prăbuşirea petrecută în jurul orei prânzului a surprins angajatele la serviciu.

Prima victimă scoasă de sub dărâmături a fost Maria Cinquepalmi, 14 ani, fiica proprietarilor fabricii care ieşise mai devreme de la şcoală. Identificarea victimelor şi a numărului acestora este îngreunată de faptul că mulţi angajaţi ai fabricii lucrau fără un contract de muncă.

Unul dintre locatari a povestit că a semnalat primăriei din Barletta, pompierilor şi poliţiei comunitare crăpăturile din zidurile clădirii în care locuia. Multe dintre acestea aveau o lărgime de trei centimetri şi traversau pereţii apartamentelor. După o verificare la faţa locului, autorităţile locale i-au liniştit pe locatari. Însă, după patru zile clădirea s-a prăbuşit. Bilanţul final al tragediei a ajuns la cinci victime şi cinci persoane rănite.

Mai multe pentru tine:
Bujduveanu: Cea mai bună opţiune pentru Primăria Capitalei, „un candidat comun al coaliţiei”
România a încasat deja despăgubirile pentru tezaurul dacic furat în Olanda. Ce se întâmplă dacă artefactele sunt găsite
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile