Israelul testează rachete balistice în Marea Mediterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA

Israelul a anunţat că a efectuat „cu succes” teste de rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune, la Marea Mediterană, în contextul unor tensiuni cu Iranul şi aliatul acestuia mişcarea şiită Hezbollah din Libanul vecin, relatează AFP.

Israel aerospatial industry (IAI), o societate israeliană de stat specializată în domeniul aerospaţial civil şi militar s-a felicitat marţi de aceste teste efectuate la o dată neprecizată - însă în timpul pandemiei covid-19 -, de la bordul unui vapor către o ţintă situată pe mare.

Aceste rachete balistice de precizie - care fac parte din sisteme de artilerie cu rază lungă de acţiune (LORA) - au rază de acţiune cuprinsă între 90 şi 400 de kilometri.

În două scenarii, racheta a fost lansată către traiectorie, a efectuat cursa şi a lovit ţinta cu cea mai mare precizie. Sistemul de lansare şi rachetele au atins cu succes obiectivele acestor teste” cu o marjă de eroare de mai puţin de zece metri, a subliniat IAI într-un comunicat transmis AFP, mulţumind armatei pentru sprijinirea acestor teste.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat, ulterior,  aceste teste.

„În plin război împotriva coronavirusului, continuăm să asigurăm securitatea Israelului în mod ofensiv şi defensiv”, a comentat el.

Aceste teste au loc într-un context regional tensionat cu Iranul.

Aviaţia israeliană este suspectată de faptul că şi-a multiplicat în ultimele săptămâni atacurile, soldate cu morţi, vizând elemente proiraniene în Siria vecină, aliata Teheranului.

Statul evreu exercită totodată  presuni în vederea unei menţineri a embargoului impus vânzărilor de armament Iranului - care urmează să fie ridicat începând din octombrie.

Israelul urmăreşte îndeaproape criza politică, economică şi socială din Liban şi se teme de faptul că comunitatea internaţională va ajuta această ţară fără să diminueze, aşa cum vrea statul evreu, influenţa mişcăriişiite Hezbollah, inamicul său.

Mai multe pentru tine:
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn