Israelul se răsteşte la Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sprijinul pe care state dezvoltate din Uniunea Europeană îl acordă Palestinei pentru a obţine statutul de membră a ONU este direct legat de anti-semitism.

Iar în Europa există, în general, o tendinţă de a acuza doar Israelul pentru eşecul negocierilor de pace - este ceea ce a declarat ministrul israelian de Finanţe, Yuval Steinitz, pentru Euobserver.com. "E uşor să arunci toată vina din lume pe statul evreu. Sau, aşa cum a spus-o fostul ministru german de Externe Joschka Fischer în Israel, "nu poţi să nu constaţi că există o tradiţie europeană veche de 2000 de ani de a acuza Israelul". Aşa că poate o parte din animozitatea mascată faţă de statul Israel vine din această tradiţie".

Aproximativ zece state europene, printre care Grecia, Irlanda, Franţa, Spania şi Suedia, vor sprijini candidatura Palestinei la ONU, susţin mai mulţi diplomaţi palestinieni. Negocierile israeliano-palestiniene sunt de mai mult timp în impas şi, recent, mişcarea Fatah (moderată), care controlează Cisiordania, a format un guvern de unitate cu grupul militant Hamas, care controlează deja Fâşia Gaza şi este considerată de multe state europene organizaţie teroristă.

Refuză propunerea lui Obama

În urmă cu câteva zile, preşedintele SUA, Barack Obama, a ridicat şi mai mult tensiunea Israelului, după ce a susţinut crearea unui stat Palestinian şi revenirea Israelului la graniţele din 1967. În replică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis Congresului SUA că ţara sa va şti să se arate generoasă cu frontierele unui viitor stat palestinian. El a refuzat însă categoric propunerea lui Obama, de a reveni la frontierele prevăzute de armistiţiul din 1967.

Discursul din Congresul SUA al lui Benjamin Netanyahu a fost întrerupt, pentru scurtă vreme, de o militantă care a protestat faţă de politica israeliană în teritoriile palestiniene. "Gata cu ocupaţia!" şi "Opriţi crimele de război!", a strigat Rae Abileah, cetăţean american de origine evreiască.  

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne