Israelul scade vârsta minimă de vaccinare anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinare în Israel FOTO EPA-EFE

Israelul, care se numără între ţările cu cea mai mare rată de vaccinare anti-Covid din lume, extinde imunizarea la persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, pentru ca acestea să îşi poată susţină examenele şcolare, a anunţat guvernul.

Potrivit BBC, Ministerul israelian al Sănătăţii a anunţat că, începând din 19 decembrie, 25% din populaţia ţării a primit cel puţin o doză de vaccin.

În prezent, vaccinarea este disponibilă pentru persoane cu vârste de peste 40 de ani.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei a spus că vaccinarea adolescenţilor din grupa 16 - 18 ani va permite revenirea lor la cursuri şi susţinerea examenelor.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care se află în campanie pentru realegere, a anticipat că Israelul va ieşi din pandemie până în luna februarie. În prezent, se află în a treia izolare naţională.

De la începutul pandemiei, în Israel au fost înregistrate peste 595.000 de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 4.361 de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

La nivel mondial, numărul cazurilor a depăşit 98,8 milioane, iar cel al deceselor asociate, 2,12 milioane.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV