Israelul recunoaşte că au fost făcute greşeli în uciderea unor medici în Gaza

0
Publicat:

Armata israeliană a recunoscut că soldaţii săi au făcut greşeli în uciderea a 15 angajaţi ai serviciilor de urgenţă, în 23 martie, în sudul Gaza, scrie BBC.

Ambulanțe care intervin după un atac al soldaților israelieni FOTO Profimedia

Asupra convoiului de ambulanţe ale Societăţii Palestiniene de Semilună Roşie (PRCS), o maşină a ONU şi un camion de pompieri de la Apărarea Civilă din Gaza s-a tras în apropiere de Rafah.

Iniţial, Israelul a susţinut că trupele au deschis focul întrucât convoiul s-a apropiat ”suspect” în întuneric, fără faruri sau semnale luminoase. Deplasarea autovehiculelor nu fusese coordonată sau agreată de armată, scrie BBC.

Imagini filmate cu telefonul mobil de către unul dintre paramedicii care au fost ucişi arată că vehiculele aveau luminile aprinse atunci când au răspuns unui apel pentru a ajuta persoane rănite.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) insistă că şase dintre medici, cel puţin, aveau legături cu Hamas, însă deocamdată nu a prezentat dovezi. IDF recunoaşte că ei erau neînarmaţi când soldaţii au deschis focul.

Clipul video, publicat iniţial de New York Times, arată cum vehiculele se deplasează pe drum când, fără vreo avertizare, încep împuşcăturile, chiar înainte de răsărit.

Filmarea continuă pentru mai mult de cinci minute, iar paramedicul, identificat ca Refat Radwan, este auzit în timp ce îşi spune ultimele rugăciuni, înainte ca vocile soldaţilor israelieni să se audă apropiindu-se de vehicule.

Un oficial al IDF i-a informat pe jurnalişti, sâmbătă seară, afirmând că soldaţii au tras anterior asupra unei maşini în care se aflau trei membri Hamas.

Când ambulanţele au răspuns şi s-au apropiat de zonă, monitoarele de supraveghere aeriană i-au informat pe soldaţii de la sol despre convoiul care ”avansa suspect”.

Ulterior, când ambulanţele s-au oprit lângă maşina Hamas, soldaţii au presupus că sunt ameninţaţi şi au deschis focul, în pofida faptului că nu aveau dovezi că vreo persoană din echipajul de urgenţă era înarmată.

Israelul a admis că relatările sale anterioare, în care susţinea că vehiculele s-au apropiat fără lumini, au fost inexacte, atribuindu-le soldaţilor implicaţi.

Imaginile video arată că vehiculele erau marcate vizibil şi că paramedicii purtau uniforme reflectorizante.

Soldaţii au îngropat trupurile celor 15 angajaţi ucişi în nisip pentru a le proteja de animalele sălbatice, a afirmat oficialul, susţinând că vehiculele au fost mutate şi îngropate în ziua următoare, pentru a elibera drumul.

Ele nu au fost descoperite decât la o săptămână de la incident, pentru că agenţiile internaţionale, inclusiv ONU, nu au putut asigura accesul sigur în zonă sau să identifice locul.

Când o echipă de ajutor a găsit cadavrele, a descoperit şi telefonul mobil al lui Refat Radwan, conţinând filmarea incidentului.

Oficialul militar israelian a negat că vreunul dintre medici ar fi fost încătuşat înainte de a muri şi a spus că ei nu au fost executaţi de la mică distanţă, aşa cum au sugerat unele relatări.

Anterior, un paramedic care a supravieţuit a declarat pentru BBC că ambulanţele aveau luminile pornite şi a negat că ai săi colegi ar fi avut legături cu gruparea militantă.

IDF a promis o ”examinare riguroasă” a incidentului, afirmând că va ”înţelege succesiune de evenimente şi gestionarea situaţiei”.

Semiluna Roşie şi multe alte organizaţii internaţionale solicită o anchetă independentă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort