Israelul nu vede cu ochi buni deschiderea SUA pentru Iran. Preşedintele Shimon Peres este mai înţelept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele israelian, Shimon Peres

Preşedintele israelian Shimon Peres a criticat duminică tonul "dispreţuitor" adoptat în Israel împotriva Statelor Unite, acuzate că se lasă înşelate de preşedintele iranian Hassan Rohani în problema nucleară, relatează AFP.

"Putem fi de acord sau nu (cu americanii), dar nu îmi place acest ton dispreţuitor. Şi alţii au creier să gândească, nu doar noi", a declarat preşedintele Peres pentru postul militar de radio. "Trebuie să vorbim şi să încercăm să îi influenţăm" pe americani, a adăugat preşedintele israelian.

Peres a făcut aceste declaraţii imediat după plecarea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a premierului Benjamin Netanyahu în Statele Unite, unde urmează să se întâlnească luni cu preşedintele american Barack Obama şi să susţină, marţi, un discurs în cadrul Adunării Generale a ONU.

Înainte de plecare, Netanyahu a reafirmat că va "spune adevărul cu privire la ofensiva vorbelor frumoase şi zâmbetului" preşedintelui iranian Hassan Rohani. "Trebuie să prezentăm fapte. A spune adevărul, în prezent, este vital pentru securitatea şi pacea lumii şi Israelului", a adăugat el.

Netanyahu se referea la "ofensiva" de imagine la ONU a liderului iranian, care a discutat vineri la telefon cu preşedintele american, un contact fără precedent la acest nivel de la Revoluţia islamică din 1979.

Potrivit presei, Netanyahu le-a interzis miniştrilor săi să facă declaraţii, pentru a evita ca aceştia să îl critice pe Obama.

Comentatoarea politică a postului militar de radio a citat apropiaţi ai lui Netanyahu care au afirmat că premierul "nu este singurul care nu crede în vorbele frumoase ale preşedintelui Rohani, dar este singurul care spune acest lucru cu voce tare".

Potrivit lui Netanyahu "nu s-a schimbat nimic" în programul nuclear iranian, iar el va încerca să convingă membrii comunităţii internaţionale să "menţină presiunea, chiar să înăsprească sancţiunile împotriva Teheranului, dar mai ales să nu le slăbească", subliniind totodată că opţiunea militară împotriva programului nuclear iranian este necesar să rămână pe masă, a adăugat postul militar.

Ţări occidentale şi Israelul, inamicul declarat al Teheranului, suspectează Iranul că încearcă să fabrice arma atomică sub acoperirea programului său nuclear civil, ceea ce Republica islamică dezminte.

 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi