Israelul bombardează Rafah în pofida ordinului Curții Internaționale de Justiție de încetare a focului

0
Publicat:

Armata israeliană a bombardat sâmbătă Rafah, în pofida ordinului Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de a înceta imediat operaţiunile sale în acest oraş din sudul Fâşiei Gaza, de unde au fugit sute de mii de persoane, transmite France Presse, citată de Agerpres.

Rafah, o regiune fără pace FOTO Profimedia

Bombardamentele israeliene au continuat sâmbătă în Fâşia Gaza, în special în Khan Yunis (sud), în oraşul Gaza (nord) şi în mai multe cartiere din estul şi centrul oraşului Rafah, au relatat martori şi jurnalişti de la AFP. În decurs de 24 de ore, au fost înregistraţi cel puţin 46 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas.

La Rafah, armata israeliană a afirmat că a "eliminat o celulă teroristă care a deschis focul asupra trupelor sale" şi a anunţat că au fost ucişi combatanţi şi în "lupte corp la corp" vineri la Jabalia (nord).

CIJ, cea mai înaltă instanţă a ONU - ale cărei decizii sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar care nu dispune de mecanismele necesare pentru a le pune în aplicare - a ordonat, de asemenea, vineri Israelului să menţină deschis punctul de trecere Rafah de la frontiera cu Egiptul, esenţial pentru intrarea ajutorului umanitar, dar care a fost închis după lansarea operaţiunii sale terestre la începutul lunii mai.

Israelul s-a apărat spunând că "nu a efectuat şi nu va efectua operaţiuni militare în zona Rafah" susceptibile de a "duce la distrugerea populaţiei civile palestiniene".

La 7 mai, armata sa a lansat operaţiuni terestre în Rafah, unde afirmă că vrea să salveze ostaticii şi să distrugă ultimele batalioane ale Hamas, considerată organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Hamas, care a preluat puterea în Fâşia Gaza în 2007, a salutat decizia CIJ - care a ordonat, totodată, "eliberarea imediată" a ostaticilor - dar a deplâns faptul că aceasta s-a limitat la Rafah.

Între timp, au fost relansate eforturile internaţionale pentru a obţine un armistiţiu în războiul declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste Hamas asupra Israelului la 7 octombrie şi pentru a obţine eliberarea a peste 100 de ostatici deţinuţi în teritoriul palestinian.

Un oficial israelian a declarat sâmbătă că guvernul intenţionează să relanseze "săptămâna aceasta" (începând de duminică) negocierile blocate.

Războiul din Fâşia Gaza a început la 7 octombrie, în urma unui atac pe teritoriul israelian al unor comandouri Hamas infiltrate din Gaza, soldat cu peste 1.170 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cifre oficiale israeliene.

În acea zi, 252 de persoane au fost luate ostatice pe teritoriul palestinian. După un armistiţiu în noiembrie care a dus la eliberarea a aproximativ o sută dintre ele, 121 de ostatici sunt încă reţinuţi în Gaza, dintre care 37 au murit, potrivit armatei.

Ca răspuns, armata israeliană a lansat o ofensivă devastatoare în teritoriul palestinian, ucigând cel puţin 35.903 persoane, în principal civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din cadrul guvernului din Gaza condus de Hamas.

ONU şi ONG-urile raportează în mod regulat o situaţie umanitară catastrofală în Fâşia Gaza, cu risc de foamete şi multe spitale nefuncţionale. Potrivit ONU, operaţiunile terestre de la Rafah au forţat aproximativ 800.000 de persoane să fugă.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”