Israelul a adoptat o lege ce urmăreşte să complice împărţirea Ierusalimului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul israelian a adoptat marţi un proiect de lege ce vizează să complice trecerea sub suveranitate palestiniană a unor zone din Ierusalim în cadrul unui viitor acord de pace, relevă France-Presse.

Textul, aprobat cu 64 de voturi pentru şi 51 împotrivă, face să pălească şi mai mult speranţele referitoare la soluţia a două state în conflictul israeliano-palestinian, la mai puţin de o lună de la decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, notează dhnet.be.

Actul normativ, propus de către o deputată a partidului naţionalist religios Căminul Evreiesc, prevede că orice acţiune de cedare către palestinieni a ceea ce Israelul consideră ca făcând parte din Ierusalim va necesita votul unei majorităţi de două treimi dintre deputaţi.

Problema Ierusalimului este una dintre cele mai spinoase din conflictul israeliano-palestinian. În plus, procesul de pace se află într-un punct mort de trei ani.

Liderii palestinieni revendică Ierusalimul de Est - ocupat şi apoi anexat de Israel în 1967 - drept capitală a statului la care aspiră. În acest timp, Israelul proclamă întregul Ierusalim - de Vest şi de Est - drept capitala sa „eternă şi indivizibilă“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG