Israelienii se luptă cu Hezbollah în Liban și cu Hamas în Fâșia Gaza. IDF a ocupat 11 posturi militare Hamas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raid israelian a vizat sâmbătă un vehicul în sudul Libanului, la aproximativ 45 km nord de graniţa comună, în primul atac în profunzime pe teritoriul libanez de la începutul ostilităţilor în octombrie, a relatat o instituţie media de stat.

Război în Israel FOTO: Profimedia

Agenţia oficială de ştiri ANI, care nu a raportat victime, a declarat că "o dronă inamică a vizat o camionetă care se afla într-o livadă din regiunea Zahrani", pe coasta libaneză.

Schimburile zilnice de focuri dintre Hezbollah şi Israel s-au limitat în general la zona de frontieră dintre cele două ţări de la începutul războiului declanşat de atacurile sângeroase asupra teritoriului israelian de către organizaţia islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie, scrie Agerpres.

Este pentru prima dată când un obiectiv a fost vizat de un raid israelian atât de departe de graniţă.

Jurnaliştii nu au putut să se apropie de locul vizat, o plantaţie de banane, deoarece armata libaneză a interzis accesul.

Raidul are loc cu câteva ore înainte de un discurs aşteptat al liderului puternic al Hezbollah, Hassan Nasrallah, programat pentru ora 13:00 GMT.

Bombardamentele au continuat de ambele părţi ale frontierei sâmbătă dimineaţă, potrivit ANI şi unui jurnalist al AFP din nordul Israelului.

Vineri, purtătorul de cuvânt al forţelor armate israeliene (IDF), Daniel Hagari, a declarat că Israelul "atacă pe scară largă în nord" ca răspuns la trei "infiltrări" de drone.

Hezbollah a revendicat responsabilitatea pentru mai multe atacuri la graniţa de nord a Israelului, inclusiv trei atacuri cu drone, dintre care unul a vizat o cazarmă a armatei israeliene.

Hezbollah a anunţat vineri moartea a şapte dintre luptătorii săi, ceea ce a ridicat la 68 numărul total al militanţilor ucişi de când a început să bombardeze poziţiile israeliene în semn de solidaritate cu Hamas, aliatul său.

Cel puţin 90 de persoane au fost ucise de partea libaneză în total în confruntările transfrontaliere, conform unui bilanţ al AFP. Şase soldaţi şi doi civili au fost ucişi de partea israeliană.

Pe de altă parte, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au transmis sâmbătă că au preluat controlul asupra a 11 posturi militare din Fâşia Gaza de la începutul campaniei terestre, relatează DPA.

IDF a raportat, de asemenea, că a atacat mai multe tuneluri şi presupuşi terorişti pe teritoriul palestinian peste noapte, în timp ce marina a lovit depozitele de arme Hamas vineri seara.

Tirurile de rachete din Gaza în sudul Israelului au continuat sâmbătă, cu sirenele de raid aerian sunând într-o comunitate de frontieră din apropierea Fâşiei Gaza.

Războiul din Gaza, aflat acum în cea de-a 36-a zi, a început pe 7 octombrie cu atacurile Hamas asupra Israelului şi bombardamentele ulterioare ale Israelului asupra Fâşiei Gaza.

Israelul şi-a revizuit vineri numărul oficial estimat al morţilor în atacurile din 7 octombrie, scăzând numărul la aproximativ 1.200 de persoane, faţă de estimarea iniţială de peste 1.400.

Campania militară israeliană din Gaza a ucis 11.078 de persoane, majoritatea civili, şi a rănit peste 27.490, conform ultimelor cifre ale Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine