Iranul se pregăteşte de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului islamic, au început să dispună rachetele şi fac antrenamente pentru a riposta în caz de atac.

Comandantul Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohammad Ali Jaafari, ar fi trimis o serie de ordine în care solicită creşterea capacităţii operaţionale a unităţilor, în aşteptarea unor „ raiduri şi atacuri din exterior".

Serviciile de informaţii occidentale, citate de cotidianul „The Telegraf", susţin că republica islamică a conceput deja planuri pentru dispersarea rachetelor cu rază lungă de acţiune, a explozibililor, artileriei şi pentru amplasarea unor unităţi ale gardienilor în poziţii defensive importante.

Jaafari a ordonat unităţilor Gardienilor Revoluţiei să mute arsenalul de rachete cu rază lungă de acţiune ale Iranului în locuri secrete, unde pot fi mai bine păzite de un eventual atac extern şi de unde pot fi lansate împotriva inamicilor. În plus, forţele aeriene ale Teheranului au format „unităţi de reacţie rapidă", care fac antrenamente pentru a riposta în faţa unui atac aerian al inamicului.

Ordinul a fost dat ca răspuns la presiunea internaţională privind abandonarea de către Iran a programului nuclear, iar pregătirile s-au intensificat după ce Agenţia pentru Energie Atomică (AIEA) a dat publicităţii un raport în care aduce dovezi că Iranul lucrează la producerea bombei atomice.

Autorităţile iraniene se tem că ţara va fi bombardată de Israel sau SUA  pentru a-i distruge elementele esenţiale ale infrastructurilor nucleare. Temerile s-au înmulţit după exploziile recente ce au avut loc la diverse obiective militare iraniene.

Explozii şi asasinate suspecte

Deşi Teheranul neagă, se pare că deflagraţia din 12 noiembrie care a distrus  baza de rachete a Gardienilor Revoluţiei de la Bidganeh, unde se testa un nou tip de armament anti-rechetă şi în care a murit şi generalul Hassan Tehrani Moghaddam, şeful programului iranian de rachete, a fost un act de sabotaj. Suspectă este şi explozia care ar fi produs pagube semnificative  uzinei de conversie a uraniului de la Isfahan. Patrick Clawson, de la Institutul pentru Politica Orientului Mijlociu cu sediul la Washington susţine că asistăm la o nouă formă de război: „o campanie de asasinate în rândul cercetătorilor iranieni care lucrează la programul nuclear, combinată cu un război cibernetic şi cu sabotaje " .

În acest război neconvenţional, Iranul răspunde şi el cum poate. Săptămâna trecută a anunţat că a reuşit să doboare şi să pună mâna pe o dronă americană de tipul RQ-170 Sentinel. Dacă este adevărat, această „captură" ar fi foarte valoroasă pentru regimul ayatollahilor, deoarece existenţa acestui  tip de avion fără pilot de recunoaştere de la înaltă altitudine nu a fost recunoscută decât în 2010 de forţele aeriene americane. Astfel, militarii iranieni ar avea acces la tehnologie de ultimă generaţie ce-i permite unui avion să funcţioneze câteva ore fără a fi detectat. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort