Iranul pune din nou condiţii pentru reluarea discuţiilor cu Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele iranian Hassan Rohani FOTO AFP

Iranul este pregătit să înceapă un dialog cu Statele Unite, dacă Washingtonul îşi cere scuze pentru retragerea unilaterală din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi plăteşte despăgubiri, a anunţat miercuri preşedintele iranian Hassan Rohani, relatează Reuters.

Noi nu avem nicio problemă cu ideea unor discuţii cu Statele Unite, însă doar dacă Washingtonul îşi îndeplineşte obligaţiile conform Acordului nuclear, îşi cere scuze şi despăgubeşte Teheranul pentru retragerea sa din acordul din 2015”, a subliniat într-o alocuţiune televizată Rohani.

Însă noi ştim că aceste apeluri la negociri cu Teheranul sunt doar vorbe şi minciuni”, a denunţat el.

Relaţiile Teheranului cu Washingtonul s-au degradat în mod considerabil din mai 2018, după decizia preşedintelui american Donald Trump de a se retrage din Acordul de la Viena care limitează programul nuclear iranian în schimbul nei ridicări a sancţiunilor economice impuse republicii islamice.

Iranul refuză să discute cu Statele Unite, care-i aplică o strategie a „presiunii maxime” cu scopul de a constrânge Teheranul să negocieze un nou acord mai larg.

Donald Trump se declara la începutul lui iunie pregătit de un dialog cu Republica Islamică, însă a subliniat că respinge orice „condiţii prealabile”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică