Iranul anunţă că va continua construcţiile civile de la reactorul Arak

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iranul anunţă că va continua construcţiile civile de la reactorul Arak. FOTO: Reuters.

Iranul a anunţat recent că va continua construcţiile la reactorul cu apă grea de la Arak, potrivit ministrului iranian de Externe, Javad Zarif, în ciuda acordului convenit cu puterile Occidentale asupra programului nuclear de la Teheran, informează Reuters.

Franţa, unul dintre cele şase state care au luat parte la negocieri, şi-a făcut publică poziţia conform căreia Iranul trebuie să respecte ceea ce s-a convenit în cadrul negocierilor de la Geneva.

Reactorul nefinalizat de la Arak a constituit un punct sensibil în discuţiile dintre Iran şi Grupul 5+1, autorităţile de la Teheran acceptând să-şi limiteze cercetările din domeniul nuclear timp de şase luni, în schimbul unor eliminări progresive a sancţiunilor.

Statele Occidentale se tem că reactorul de la Arak ar putea fi o sursă de plutoniu, unul din cele două materiale necesare pentru construirea unei arme nucleare. Iranul în schimb se apară şi spune că ar produce doar izotopi medicali.

În conformitate cu textul convenit la Geneva, Iranul a promis ca nu va avansa dezvoltarea unor noi activităţi la reactorul din Arak.

„Capacitatea reactorului de la Arak nu se va mări. Asta înseamnă că nu se va produce niciun nou combustibil nuclear şi, de asemenea, nu vor fi făcute noi instalaţii, dar construcţiile vor continua acolo”, a declarat ministrul iranian de Externe, Javad Zarif.

Întrebat de reporteri despre acest lucru, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a menţionat că în acordul interimar, reactorului de la Arak i se permit finalizarea construcţiilor. „În acord se face referire expresă la acest reactor”, a precizat purtătorul de cuvânt iranian.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, Jen Psaki, a declarat că activităţile civile, de construcţie a unui drum sau a unei clădiri, sunt conforme cu acordul agreat de puterile Occidentale şi Iranul, adaugând că doar producţia de combustibil nuclear sau testarea reactoarelor sunt printre activităţile incriminate de acord.


Citeşte şi:

VIDEO Grupul 5+1 şi Iranul au ajuns la un acord, în premieră, asupra controversatului program nuclear

Un acord istoric asupra controversatului program nuclear iranian a fost stabilit, în premieră, la Geneva, între Grupul 5+1 şi Iran, după mai multe zile de negocieri, anunţă BBC.

Cum apreciază liderii mondiali acordul privind dosarul nuclear al Iranului

Preşedintele iranian Hassan Rohani a salutat acordul încheiat duminică la Geneva între Iran şi marile puteri asupra controversatului program nuclear al Teheranului, afirmând că acesta „deschide noi orizonturi", relatează AFP.

Principalele puncte ale acordului dintre Iran şi marile puteri. Cine este câştigătorul?

Casa Albă a pezentat principalele puncte ale acordului interimar asupra programului nuclear încheiat la Geneva între Republica islamică şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania), relatează AFP.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO