Iranul anunţă că îmbogăţeşte uraniu peste limita prevăzută de Acordul de la Viena. Condiţia pentru reluarea negocierilor cu SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele iranian Hassan Rouhani FOTO EPA-EFE

Iranul începe de duminică, 7 iulie, să îmbogăţească uraniul peste limita stabilită în Acordul de la Viena, semnat în 2015 şi denunţat de SUA anul trecut.

„Din ordinul preşedintelui (Hassan Rouhani, n. red.), a doua fază (a reducerii angajamentelor asumate în Acordul de la Viena, n. red.) începe astăzi (duminică, n. red.)“, a declarat Behrouz Kanalvandi, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA).

Astfel, Iranul intenţionează să depăşească limita de 3,6%, convenită în Acordul de la Viena semnat în 2015 cu marile puteri în vederea stopării programului nuclear şi eliminării sancţiunilor internaţionale.

Administraţia Trump a retras SUA din acord în mai anul trecut şi a reimpus sancţiunile economice împotriva Iranului, un act aspru criticat pe scena internaţională.

Pe lângă încălcarea angajamentului legat de îmbogăţirea uraniului, Iranul ameninţă cu renunţarea la alte aspecte ale acordului în următoarele 60 de zile.

„Sperăm că vom găsi o soluţie, altfel, în 60 de zile, vom începe al treia fază“ a reducerii angajamentelor, a spus ministrul adjunct de Externe Abbas Araghchi.

Sâmbătă, Hassan Rouhani a declarat că este pregătit să salveze acordul nuclear şi să reia negocierile, inclusiv cu SUA.

El cere ridicarea sancţiunilor americane, ca precondiţie pentru reluarea negocierilor.

Într-o convorbire telefonică de peste o oră purtată sâmbătă cu Rouhani, preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că vrea „să exploreze până la 15 iulie condiţiile unei reluări a dialogului cu toate părţile“.

O reuniune extraordinară pe tema Iranului va avea loc pe 10 iulie la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO