Iranul a executat, prin spânzurare, un bărbat acuzat de spionaj în favoarea Israelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul a anunţat miercuri executarea unui bărbat în vârstă de 41 de ani, acuzat de spionaj pentru Israel, inamic declarat al autorităţilor din Teheran, informează AFP. Pedram Madani a fost spânzurat în ciuda apelurilor din partea familiei sale şi a activiştilor, care au denunţat un proces inechitabil.

Israelul este un inamic declarat al autorităţilor din Iran. FOTO arhivă EPA

Madani a fost spânzurat în închisoarea Ghezelhesar din oraşul Karaj, unde a fost transferat de la închisoarea Evin din Teheran la începutul acestei săptămâni, scrie Agerpres, citând AFP.

Potrivit site-ului puterii judiciare, Mizan Online, bărbatul a „spionat pentru regimul sionist" .

După proceduri şi confirmarea verdictului de către Curtea Supremă, el a fost executat”, a precizat site-ul.

„A beneficiat de formarea Mossad şi a căutat să recruteze persoane"

Pedram Madani a fost arestat la Teheran în anul 1399 al calendarului persan, se arată în document, fără alte detalii. Această dată corespunde perioadei cuprinse între martie 2020 şi martie 2021.

Înainte de a fi arestat, el a „călătorit în străinătate, inclusiv în Germania, şi a beneficiat de formarea Mossad (şi) a căutat să recruteze persoane", mai susţine justiţia iraniană.

Este a doua execuţie în mai puţin de două luni sub acuzaţia de spionaj pentru Israel, după execuţia în aprilie a unui bărbat prezentat drept „spion de rang înalt" pentru Israel şi acuzat de implicare în moartea unui ofiţer iranian în 2022.

Familia şi susţinătorii lui Pedram Madani au arătat în mod constant că procedura împotriva sa a fost viciată şi că nu a beneficiat de un proces echitabil. Numeroşi activişti iranieni au pledat de asemenea ca viaţa acestuia să fie cruţată, inclusiv laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2023, Narges Mohammadi.

Execuţiile, menite să alimenteze un climat de frică

Mai multe asociaţii denunţă o recrudescenţă a execuţiilor în Iran, menită să alimenteze un climat de frică. Cel puţin 478 de execuţii au fost înregistrate în acest an de către ONG-ul IHR (Iran Human Rights), inclusiv peste 60 prin spânzurare, în ultimele zece zile.

La începutul anului trecut, patru bărbaţi au fost executaţi prin spânzurare în Iran, după ce fuseseră condamnaţi la moarte pentru că au acceptat să coopereze cu serviciile secrete israeliene într-un proiect de sabotaj contra unui obiectiv al armatei iraniene, a anunţat autoritatea judiciară de la Teheran.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională