Iranul a efectuat prima execuţie publică după doi ani: un bărbat a fost spânzurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE (arhivă)

Iranul a efectuat sâmbătă prima execuţie publică în peste doi ani, spânzurând un bărbat condamnat pentru uciderea unui poliţist, a raportat un ONG, în timp ce creşte îngrijorarea cu privire la represiunea din ţară, transmite AFP.

Iman Sabzikar, un muncitor condamnat pentru uciderea unui poliţist în februarie 2022 în oraşul Shiraz (sudul Iranului), a fost spânzurat sâmbătă dis-de-dimineaţă la locul crimei, a detaliat ONG-ul norvegian Iran Human Rights (IHR), pe baza informaţiilor transmise de presa de stat iraniană, informează Agerpres.

Pedeapsa lui a fost confirmată de Curtea Supremă la începutul lui iulie.

"Reluarea acestei pedepse brutale în public are scopul de a speria şi intimida oamenii să nu manifesteze", a apreciat Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul IHR.

El a îndemnat comunitatea internaţională să reacţioneze ferm şi să protesteze faţă de această practică "medievală".

Imaginile circulă pe reţelele sociale afirmând că relatează această execuţie arată un bărbat în haine de deţinut atârnând la câţiva metri deasupra solului de o frânghie ataşată de macaraua unui camion.

În Iran, execuţiile au loc de obicei în închisori.

Execuţiile publice sunt folosite ca element de descurajare, în special când vine vorba de uciderea unui membru al forţelor de securitate, a subliniat ONG-ul, indicând că ultima execuţie publică din Iran datează din 11 iunie 2020.

ONG-ul se teme că patru bărbaţi, condamnaţi şi ei la moarte pentru uciderea unor poliţişti în cazuri separate, dar similare, vor avea aceeaşi soartă şi notează că numărul execuţiilor în Republica Islamică s-a dublat în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

În ultimele săptămâni, activiştii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o represiune tot mai mare în Iran, în contextul în care criza economică suscită manifestaţii neobişnuite.

Intelectuali şi regizori de film cunoscuţi au fost arestaţi, reaminteşte AFP. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort