Iran: Trei cercetători au murit într-un incendiu izbucnit la Centrul de cercetări spaţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul spune că trei savanţi ai săi au decedat în timpul unui incendiu izbucnit la Centrul de Cercetări Spaţiale. Ministrul Telecomunicaţiilor, Mohammad Javad Azari Jahromi, care a făcut anunţul nu a precizat numele victimelor.

Potrivit unor relatări ale presei, incendiul a avut loc în timp ce angajaţii centrului sărbătoreau 40 de ani de la revoluţia islamică din Iran. 

Programul spaţial iranian este sursa recentelor tensiuni cu Statele Unite, care bănuiesc că ar fi folosit ca paravan pentru dezvoltarea unor rachete balistice.

Iranul a prezentat sâmbătă în premieră o nouă rachetă de croazieră cu rază de acţiune de 1.300 de km, transmite televiziunea de stat, anunţ făcut în contextul în care Iranul, stat din Orientul Mijlociu, îşi prezintă realizările cu ocazia serbării a 40 de ani de la Revoluţia Islamică din 1979.

„Cu o rază de peste 1.300 de km… această rachetă de croazieră necesită un timp foarte redus de pregătire şi poate zbura la o altitudine joasă”, a declarat ministrul iranian al apărării, Amir Hatami, în cadrul unei ceremonii televizate. Hatami a precizat că noua rachetă de tip sol-sol, numită Hoveizeh, face parte din categoria de rachete de croazieră Soumar, prezentate în 2015.

Experţii occidentali susţin că Iranul exagerează în mod frecvent în privinţa capabilităţilor sale militare, însă există îngrijorări legate de rachetele sale balistice cu rază lungă de acţiune.

Iran a anunţat în luna ianuarie că tentativa sa de a lansa un satelit a eşuat, după ce regimul de la Teheran a ignorat avertismentele SUA de a evita acest tip de activitate.

Washingtonul a avertizat luna aceasta regimul de la Teheran în privinţa lansării programate a trei rachete, menţionând că s-ar încălca astfel o rezoluţie a ONU, deoarece se utilizează tehnologie de rachete balistice. SUA sunt îngrijorate în privinţa faptului că tehnologia balistică de rază lungă de acţiune folosită pentru a plasa pe orbită sateliţi ar putea fi utilizată inclusiv pentru lansarea de focoase.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat