Iran: Fiica lui Osama ben Laden nu poate părăsi Teheranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Osama ben Laden îşi aşteaptă fiica acasă

Arabia Saudită a solicitat Iranului să-i permită uneia dintre fiicele lui Osama ben Laden să părăsească ţara, după ce autorităţile de la Teheran au recunoscut că aceasta se află pe teritoriul iranian, relatează BBC News Online.

Conform sursei citate, Ministrul saudit de Externe, prinţul Saud al-Faisal, a afirmat că guvernul de la Riyad poartă discuţii cu oficiali iranieni pentru eliberarea fiicei liderului al-Qaida.

Conform unor informaţii de presă publicate recent, Iman ben Laden, în vârstă de 17 ani, ar fi reuşit să evadeze dintr-o clădire unde se afla consemnată, reuşind să se refugieze la ambasada saudită de la Teheran, însă nu poate părăsi, deocamdată, Iranul.

Iman şi cinci dintre fraţii săi s-au aflat în arest la domiciliu din 2001, de la începutul campaniei americane în Afganistan, a anunţat în decembrie cotidianul saudit Asharq al-Awsat. Ziarul, deţinut de un văr al prinţului Saud, a precizat că ambasada a emis pe numele ei un permis de călătorie, care îi permite să revină în Arabia Saudită.

Soţia celui de-al patrulea fiu al lui ben Laden, citată de acelaşi ziar, a afirmat că soţia liderului al-Qaida, Khayriyah, şi copiii său locuiesc într-o clădire rezidenţială de la periferia Teheranului. "Copiii ben Laden locuiesc în case din apropiere, cu grădini, au laptop-uri, dar nu şi acces la Internet, şi există şi o piscină în complex", a afirmat Zaina ben Laden.

Atât ea, cât şi soţul său, Omar, care locuieşte în Qatar, au vorbit la telefon cu unul dintre copii, a precizat Asharq al-Awsat.

Prinţul Faisal a declarat că ţara sa consideră acest caz drept unul umanitar.

Ministrul iranian de Externe, Manouchehr Mottaki, a declarat săptămâna trecută că a fost informat despre prezenţa lui Iman la Teheran, adăugând însă că nu este clar cum a ajuns ea în capitala iraniană şi precizând că ea poate pleca din ţară dacă obţine documentele de călătorie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort