Insurgenţa câştigă teren în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupurile de opoziţie au asasinat un ofiţer de rang înalt al regimului Bashar al-Assad: un general care studiase medicina în România.

Miniştrii de Externe ai Ligii Arabe s-au întâlnit ieri, la Cairo, pentru a decide noi măsuri în privinţa Siriei, după ce o rezoluţie care cerea ca preşedintele Bashar al-Assad să renunţe la putere a fost respinsă săptămâna trecută de Consiliul de Securitate al ONU.

Miniştrii au discutat inclusiv despre recunoaşterea principalului grup de opoziţie din Siria. O delegaţie a  Consiliului Naţional Sirian (SNC), o coaliţie a principalelor partide de opoziţie, a sosit la Cairo. „Vrem ca ţările arabe să decidă cum să-şi coordoneze iniţiativele pentru a ne ajuta să mergem în direcţia bună", a declarat Basma Kadmani, un reprezentant al SNC.

Forţele de opoziţie l-au asasinat sâmbătă dimineaţă, la Damasc, pe generalul de brigadă Issa al-Kholi, şef al unui spital militar sirian. Potrivit informaţiilor difuzate de agenţia de presă guvernamentală SANA, acesta îşi făcuse studiile medicale în România, unde îşi obţinuse licenţa în domeniul artritei, în timpul regimului comunist. Medicul sirian a fost împuşcat de la mică distanţă chiar în faţa casei sale. 

Forţele guvernamentale siriene au continuat să bombardeze oraşul Homs şi au înconjurat şi oraşul Zabadani, care fusese ocupat de rebeli săptămâna trecută. Potrivit activiştilor, 35 de oameni au murit.

Mesaj al Al-Qaida

Autorităţile siriene au cerut Libiei şi Tunisiei, două ţări ai căror lideri au fost înlăturaţi de la putere în urma unor revolte populare, să-şi închidă ambasadele la Damasc. Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) libian, format în urma revoltei care l-a înlăturat pe Muammar Gaddafi, a închis Ambasada Siriei la Tripoli în octombrie, după ce a recunoscut ca unic interlocutor „legitim" Consiliul Naţional Sirian. În februarie, Tunisia a anunţat că-l va expulza pe ambasadorul Siriei, după violenţele din oraşul sirian Homs.

Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, şi-a manifestat sprijinul faţă de mişcarea de contestare din Siria, într-o înregistrare video postată pe forumuri jihadiste. În această înregistrare, intitulată „Înainte, leii Siriei", Zawahiri acuză regimul de la Damasc de crime împotriva cetăţenilor săi.

 „Nu depindeţi de Occident şi de Turcia care au avut contracte, acorduri şi înţelegeri cu acest regim timp de decenii şi care au început să-l abandoneze abia când ­l-au văzut tremurând", declară liderul Al-Qaida. El le cere musulmanilor din Turcia, Iordania şi Liban să susţină rebeliunea şi să înlăture regimul actual, pe care îl califică drept antiislamist.

Dovezi

Ambasadorul american în Siria, Robert Ford, şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează „operaţiuni de anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani