INFOGRAFIE Statul Islamic a îngenuncheat Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparea teroristă Statul Islamic controlează acum întreaga frontieră dintre Siria şi Irak. Luptele din ultimele zile le-au adus jihadiştilor puterea asupra jumătate din suprafaţa Siriei.

Armata irakiană s-a retras duminică din calea luptătorilor jihadişti, care controlează acum toate punctele de trecere a frontierei între Irak şi Siria, o mişcare de importanţă strategică în ambiţiile de ridicare a unui „califat” islamic. Ofensiva demarată în ultimele zile de Statul Islamic a fost cea mai agresivă din ultimele luni, atingându-şi obiectivele: controlul asupra frontierei şi izolarea provinciei Anbar. 

Cu doar câteva zile înainte, gruparea teroristă a capturat şi oraşul irakian Ramadi, redută importantă datorită apropierii de capitala Bagdad (110 kilometri), dar şi a populaţiei predominant sunnite – aceeaşi confesiune pe care o impun cu forţa fundamentaliştii din Statul Islamic. Apoi, Ramadi este unul dintre cele trei puncte care conturează aşa-numitul „triunghi sunnit” al Irakului, o zonă pe care Statul Islamic depune eforturi constante pentru a o subjuga. 

Capturarea oraşului Ramadi este dovada că armata irakiană „nu are voinţa să lupte”, a declarat Ash Carter, secretarul american al Apărării, aceasta fiind cea mai dură critică adusă până acum de un oficial al Administraţiei Obama aliaţilor irakieni. 

Gropi comune la Palmyra

După Ramadi, care poate fi considerată cea mai importantă victorie a Statului Islamic pe 2015, jihadiştii au capturat şi oraşul sirian Palmyra, unde se află vestigii romane cu o vechime mai mare de 2.000 de ani şi mai multe muzee, căzute deja în mâinile teroriştilor care, până acum, au distrus nenumărate situri arheologice în încercarea de a rescrie istoria. Palmyra este considerat locul în care se află ruinele romane cel mai bine conservate din întreaga lume. Înfrângerea suferită de sirieni la Palmyra a reprezentat şi prima dată când extremiştii au cucerit un obiectiv în urma unei lupte directe cu armata siriană şi forţele aliate. Guvernul de la Damasc a transmis că peste 400 de oameni au fost executaţi la Palmyra de Statul Islamic, victime fiind laolaltă soldaţi sirieni capturaţi şi civili. 

Islamiştii vor o bombă nucleară

Ofensiva terestră a Statului Islamic a fost însoţită şi de aceasta dată de o înteţire a ameninţărilor. Pentru prima dată de la apariţia bruscă a grupării teroriste, jihadiştii ameninţă că pot obţine arma nucleară pe care s-o îndrepte ulterior asupra Americii. „Statul Islamic are miliarde de dolari, aşa că pot să apeleze la traficanţii lor de arme din Pakistan pentru a cumpăra un dispozitiv nuclear, totul prin dealerii care au legături cu oficialii corupţi din regiune”, se arată într-un text publicat în aşa-zisa „revistă” a Statului Islamic, „Dabiq”. 

Textul îi este atribuit jurnalistului britanic John Cantlie, ostatic al Statului Islamic de doi ani şi jumătate – el a fost răpit odată cu James Foley, primul occidental a cărui decapitare a fost folosită de Statul Islamic în scopuri propagandistice. Cu toate acestea, nu este prima dată când Vestul are motive să se teamă că Statul Islamic are sau face eforturi pentru a obţine astfel de armament. 

Anul trecut, un britanic care luptă alături de terorişti s-a lăudat că a creat o „bombă murdară” (dispozitiv de dispersie radiologic, care nu se bazează pe o explozie nucleară, ci pe dispersarea materialelor radioactive). Jihadistul, cu numele de luptă Muslim al-Britani, susţinea că a găsit uraniu la Universitatea din Mosul, atunci când oraşul a fost capturat. Deşi este imposibil de calculat, se estimează că Statul Islamic dispune de mai bine de două miliarde de dolari din traficul cu ţiţei, armament, finanţări externe şi furturi. 

Costurile totale pentru un dispozitiv nuclear – cu tot cu transport şi sistemul de lansare – s-ar ridica la aproximativ 75 de milioane de dolari, conform calculelor realizate un ONG-uri care militează pentru neproliferare nucleară. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru/un-nou-r-zboi-impotriva-terorii" target="_blank">View the story "Un nou „război împotriva terorii”" on Storify</a>]


 

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supraviețuiesc
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză