INFOGRAFIE Reuniune de urgenţă a ambasadorilor NATO pe tema crizei din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorii NATO se reunesc vineri pe tema situaţiei din Ucraina FOTO Reuters

Ambasadorii statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice se vor reuni în regim de urgenţă, vineri dimineaţă, la Bruxelles, pe fondul informaţiilor privind intrarea unor militari ruşi în Ucraina, anunţă surse diplomatice citate de AFP.

Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic va începe vineri la ora 9.00 (10.00, ora României), fiind urmată de o întrunire a Comisiei NATO - Ucraina, ocazie cu care ambasadorii celor 28 de ţări membre ale Alianţei se vor consulta cu reprezentantul Kievului.

Administraţia prooccidentală de la Kiev a acuzat joi că „trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk. Kievul a denunţat, de la începutul crizei, prezenţa unor mercenari şi militari ruşi pe teritoriul ucrainean. Rusia a negat permanent informaţiile că ar fi trimis militari să lupte în Ucraina. Un oficial NATO a declarat că aproximativ 1.000 de militari ruşi participă la lupte, în prezent, pe teritoriul ucrainean, în special în zona oraşului Novoazovsk.

Aleksandr Zaharcenko, „premierul" autoproclamatei „Republici populare Doneţk", afirmă că aproximativ 4.000 de mercenari ruşi, inclusiv mulţi militari activi aflaţi în concediu, au participat în ultimele luni la luptele din sud-estul Ucrainei.

Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că în estul Ucrainei nu sunt militari ruşi. „Acuzaţiile privind prezenţa militarilor ruşi nu au nicio legătură cu realitatea", a declarat generalul Igor Konacenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Statele Unite trimit sute de militari şi tancuri în Europa de Est, în contextul crizei ucrainene

Aproximativ 600 de militari din Brigada I a Diviziei I de cavalerie a Statelor Unite vor fi trimişi, în octombrie, în Polonia şi în ţările baltice, pentru exerciţii cu aliaţii din cadrul NATO, înlocuind paraşutiştii Brigăzii 173 aeropurtate, a declarat, potrivit AFP, Vanessa Hillman, un purtător de cuvânt al Pentagonului. „Este vorba de o rotaţie a trupelor timp de trei luni", a explicat oficialul american.

Militarii Brigăzii I, cu sediul în Fort Hood (Texas), vor primi şi tancuri de tip M-1 Abrams, precum şi vehicule de infanterie. În ultimele luni, armata americană a organizat o serie de exerciţii la frontiera de est a Alianţei Nord-Atlantice, în scopul oferirii de garanţii aliaţilor îngrijoraţi de acţiunile Rusiei în Ucraina. Statele Unite au trimis avioane de vânătoare de tip F-16 în Polonia, organizând misiuni comune de antrenament cu ţările baltice.


Citeşte şi:

Băsescu: Nu s-a produs o invazie în Ucraina, dar Putin vrea o Transnistrie de dimensiuni mai mari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că Federaţia Rusă nu a invadat Ucraina, dar scopul preşedintelui rus Vladimir Putin este de a „crea o Transnistrie de dimensiuni mai mari”.

Rusia invadează Ucraina, declară un consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin

Ella Poliakova, membră a echipei de consilieri a preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat astăzi că ea consideră acţiunile Rusiei o invazie a Ucrainei.  Kievul a anunţat astăzi că soldaţi ruşi s-au implicat direct în luptele din Ucraina, informaţie transmisă şi de SUA. Ucrainenii susţin că ruşii au cucerit un oraş strategic de graniţă, cerând un „ajutor militar de anvergură” din partea UE.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €